Arta de-a pierde se'nvaţă zi de zi.
Sunt lucruri create spre'a se pierde –
Iar pierderea devine un fel de'a fi.
Învaţă să pierzi mereu ceva: aci –
O cheie, colo – ore'n frunză verde.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi.
Învaţă pe'îndelete arta de'a irosi
Locuri, nume, orice se poate pierde,
Căci nu'i nici un dezastru, se poate' încă trăi.
Am pierdut ceasul mamei. Se prăbuşi
Ultima casă din trei câte'am avut.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi.
Am pierdut (ca în tablouri de Dali),
Două oraşe, două fluvii şi un ţinut.
Dar nu'i nici un dezastru, se poate'încă trăi.
– Chiar pierzându-te pe tine ( vocea ta,
Un gest iubit), eu voi trăi – şi n-o ascund.
Arta de'a pierde se'nvaţă zi de zi
Iar pierderea (notează asta!) devine un fel de'a fi.
Elizabeth Bishop
Elizabeth Bishop
traducere de Petru Dimofte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu