Declin

Eu mă gândesc de-aici nedumerit şi singur

la despărţirea care acum de-abia se-ntâmplă,

ca un răspuns târziu în ceasul acesta când

în amintire pierd un ochiu, o stea şi-o tâmplă.

 

De-ar stărui acum aceleaşi ceruri vechi,

şi drumul cunoscând în care parte duce,

neîndurat şi aspru, eu te-aş opri în cale,

să nu mai vii să tulburi tăcerea mea de cruce.

 

Dar dacă trebuia în sinea mea să arzi

pe ruguri, să te lepezi de tine, pământeană,

de ce nu pot acum, călugăresc să uit

şi să mă regăsesc, cucernic, în sutană?

Mihail Sebastian

Cântec închis

Unde acest cântec de seară se spune singur,

unde aceste vorbe în sinea lor se ascund

o tristeţe începe din oricare parte,

precum în amintire un pământ rotund.

 

Eşti tu ceas al meu, întârziat în vreme

ca o mână subţire pe un umăr,

şi cobori tu glasuri ştiute şi vechi

să le cântăresc târziu şi să le număr?

 

Aproprie-se limpede cel din urmă glas

şi monotonia lui să fie atât de prelungă

pe cât cuvintele aproape de tăcere

şi pe cât tristeţea lor tristeţea lui s’o ajungă.

Mihail Sebastian