fiului meu, Marius-Adrian
noiembrie 25, 2022
noiembrie 20, 2022
# cântec aproape și mai inalt
taie Doamne iarba rea
din toată grădina mea
până când dă spre lumină
toată depărtarea lumii
pe care o latră câinii
taie Doamne iarba toată
că e verde că-i uscată
tai-o să nu se ascundă
moartea care stă la pândă
de parcă m-ar însura
tot mereu cu-altcineva
că vine mă ia și pleacă
alte-i lumi să mă petreacă
taie Doamne din desiș
să nu vină pe furiș
să mă prindă nembăiat
că am stea de măritat
și băieții de-nsurat
taie Doamne iarba rea
din toată duminica
taie de la rădăcină
până când se face lumină
de distanță și de a
pentru măritata mea
Florian Silișteanu
noiembrie 18, 2022
Enheduanna
Vocea sa răsună din adîncurile timpului,
din paradisul pămîntean pînă pe tărîmuri
acoperite de stînci și nisipuri și chiar de sloiuri
de gheață care nu se topesc niciodată,
cu o mie de ani înaintea Marelui Orb și poate
chiar a legendarului cîntăreț al lui Pan,
pe care dragostea l-a coborît în subpămînturi…
da, o voce care va cînta de-a pururi, neschimbată:
„ceea ce-am cîntat la miezul nopții,
așa să se repete și la miezul zilei…”
zi după zi și noapte după noapte, și așa
se repetă prin vocile noastre, vocea ta,
vocea mea, după miile de voci succesive,
uneori simultane, ale urmașilor ei,
regină cu destin de zeiță pictat în zodie
cu semne enigmatice, viu colorate…
Ziua sporește împreună cu marea noapte,
vocile trebuie asemenea să sporească și ele –
altcum, zvonul lumii ne va amuți pe vecie!
Liviu Antonesei
16 -17 Noiembrie 2022, în Iași
noiembrie 16, 2022
# povestea unui înger care niciodată nu zburase la prânz
am un văr înger, niciodată nu zboară la prânz
uneori trece strada spre cer neatent și mofluz
vrei să te-ascund într-o taină de vraci?
– ascultă, vere, îi zic – hai să cădem într-un semn
să-nvățăm pe de rost un cântec de lemn
să ne luăm lumea în cap și o vadră de vin
pantaloni de velur și cămașă de in.
– să ne dăm importanți, să tragem o dușcă?
să-mblânzim leoaica de viață din cușcă?
să iubim mai apoi femei arătoase?
să se scurgă lumina din cer peste oase?
(mă-întrebă vărul meu țopăind peste case)
– hai să tipărim amândoi un ziar
și să punem să tragă în ham un birjar
să facem târziu pariuri cu hoitul din suflet
ca de vreme să suspine refrenul în cântec.
am un văr înger, niciodată nu zboară la prânz
nițel cam urât și nițel cam confuz
am un înger pe umărul stâng
de mă-nvață cîteodată să plîng.
I-am spus și lui că de ieri mă-nșală iubita și ninge
că alt văr nu mai am, că lumina se stinge
– haide, vere, haide, îți zic, să mergem acasă
să tăiem în felii lumina și s-o punem pe masă.
să bem vin din cel roșu, sfințit, vin roșu de sânge
să-ngropăm cucuveaua, de moarte ce fuge
s-o chemăm și s-o batem în cuie pe lemn
să cădem mai apoi amândoi în alt semn.
– haide, vere, cu mine în cuvinte nescrise
să iubim mirese furate prin cârciumi, neprinse
să le facem copii, să scăpăm de războaie
și din scânduri de lemn să le facem odaie.
să-ngropăm moartea ce vine și pleacă
pe măiastrul de timp în ceas să-l petreacă
să dăm ora înapoi pe la birt în loc de parale
să plătim cu poeme târzii îmbrăcate în zale.
– haide, în genunchi te rog, DOAMNE
ia-mă cu tine să îți țin de urât
îți promit să nu-ți ies din cuvânt
– vere, tu... mai rămâi?
(am șoptit în timpanul distanței întrebând nimănui)
– dezlegați-mă oameni...
învățați-mă și pe mine să plâng
(făcea nod unei lacrimi vărul meu care nu zburase niciodată la prânz din cuvânt)
Florian Silișteanu
noiembrie 12, 2022
În spatele fiecăruia altul
vecinu(L)
îşi devoră femeia ca pe o legumă zeiască
o sugrumă lent strângând-o sistematic în braţe
(vine o acvilă bicefală şi acoperă fereastra)
o asfixiază sărutând-o pătimaş pe gură
pe sân
şi pe gât
pe sfârcul mirat pe bănuţ şi pe stemă
o paralizează cu sexu(L) între poale
(un stol imens de păsări zboară direct prin perete)
VEZI
AUZI
MIROŞI
PIPĂI toate acestea şi te cuprinde frica disperarea
nebunia fratre
ai vrea să pleci în altă parte
în altă lume
(o singură cameră dă spre pădure)
ai vrea să te duci cumva să-i desparţi
să-i aduni
şi să-i scazi (găseşti că-i uman
creştineşte)
dar ceva te reţine
ceva te opreşte
ceva te ţintuieşte pe scaun în bucătărie
înjuri printre dinţi
şi dinţii se fac floricele şi zaruri în gură
șase șase
poartă-n casă
(doamne
mântuieşte-Ne
că adevărul se pierde dintre fiii omului)
auzi
si vezi mai departe
femeia se zbate spasmodic între viaţă şi moarte
între moarte şi viaţă
cu capul într-o parte cu ochii pe spate
cu părul în flăcări vâlvoi electrizat dând pe-afară
doar mâinile lui grele mari noduroase săbii acidulate
despică cinstit hotărât trupul femeii înaripate
de sus până jos
de jos până sus
(un flaut de sânge în auz şi-n privire)
de la coapse la şolduri de la glezne la buze
trupul ei cald trandafiriu plin de alge lipitori şi meduze
STAIII strigi
şi strigarea în tine plesneşte
ca într-o scorbură oul care se naşte şi zboară
STAIII strigi
e jumătate toată a ta
prin veac
n-o omorî câineşte fratre
dar ei se iubesc nebuni mai departe
în spatele fiecăruia stă altul
în spatele altuia stă altcineva
cu ţeava florilor de crin la ceafă
cu ţeava florilor de crin la ochi
la ureche
la butonieră
la sex
întoarce-Te
ai să vezi doar gaura albă
căderea petalelor şi din când în când veşnicia!
noiembrie 11, 2022
Cu ochii drept în inimă
Cu tine
N-aș mai muri
Din ce în ce
Mai copil
să mă tot joc
De-a iubirea
Până când...
Până când,
Mic de tot,
Cu niște aripi cuminți
În cuibul de îngeri,
Neatins...
Mariana Marica Babiuc
noiembrie 09, 2022
Doamnă, te voi atinge cu mintea ( XVII )
doamnă, te voi atinge cu mintea.
te voi atinge şi te voi atinge şi te voi atinge
până când pe neaşteptate
îmi vei oferi un zâmbet, ruşinos şi obscen
(doamnă, te voi
atinge cu mintea.) te voi atinge,
asta-i tot,
ușurel și tu vei deveni pe deplin
cu infinită grijă
poemul pe care eu nu l-am scris.
traducere de Petru Dimofte
Anotimp secetos
Cele mai fermecate cuvinte sunt tăcerile.
Şi cele mai frumoase vise: insomniile.
adunate în aritmetica de a clipi
mai des ca o ploaie de vară pe un cîmp secetos.
Cînd va veni ploaia aş putea să te întreb:
Ce amintiri au pleoapele tale?
Taci o secundă
să auzim împreună
cum înfloresc copacii!
Traian T. Coșovei
noiembrie 06, 2022
Fagus sylvatica
Zăcând fără imn pe podeaua de pământ, buclucaș
în lumina frunzelor, credeam că am o părere bună despre mine.
pe care îl numeam "King Tree", am visat
o livadă crescută pentru lemn de sicriu.
Durerea a călătorit din stomacul meu călare pe un cal blindat.
În jurul gâtului meu creșteau liane.
Lumea era mai rea oriunde aș fi fost.
Chase Berggrun
Traducerea Adrian Grauenfels
De-ar veni un sfânt la mine
de-ar veni la mine sfântul care nu mai are casă
care taie iarba lumii și-o usucă și n-o lasă
de-ar veni la mine setea celui care n-a băut
de-ar veni la mine nunta-nunții din cuvânt
și din cana galilei îngerii la gât cu chei
de-or veni colindătorii și nu m-or găsi acasă
să vină la drumul-mare unde e mama mireasă
mama ta ori mama lui MAICA NOASTRĂ-A DOMNULUI
de-or veni la dumneavoastră să vă bată în fereastră
păsările zgribulite și cu aripi prăpădite
să deschideți că nu știți când de pasăre muriți
și primiți puneți pe masă toată dragostea rămasă
de-or veni să vă colinde cei sărmani și cei desculți
nu le dați pantofi mai mari și nici pe aceia strâmți
nu le dați mâncarea veche nici umbra de pe perete
că DOMNUL VEDE ȘI SPALĂ și nimeni nu vă mai scoală
de n-aveți ce să le dați îngerilor condamnați
îndrăzniți și-acoperiți fața ca să nu se vadă
cum plânge prima zăpadă
apoi... de vă vin cei dragi la masă
scoateți cuiele din casă, dumicatul mâinilor
rupă lanțul câinilor
de-ar veni la mine sfântul care nu mai are casă
care taie iarba lumii și-o usucă și n-o lasă
în pridvorul norilor
de-ar veni odată vremea sărbătorilor
noiembrie 02, 2022
Aș vrea să uit de tine
Aș vrea să uit de tine ca de-un război pierdut
Să îți colind amnezic ungherele călare
Pe-o bicicletă verde cu roți de împrumut,
Din fier forjat și fontă pe străzile înguste
Care brăzdează tainic și-ntortocheat ca viața
Lăuntrul tău cu-arome aduse de prin puste
De vânturi cărăușe, să umblu ca paiața
Gătit în caraghioase și galbene livrele
Asemeni unui gingaș afon canar pe care
-l visează colivia cântând printre zăbrele,
Să nu știu dacă noaptea de iarnă te mai doare
Sau dacă faetonul ce m-aștepta la poartă
Mă mai așteaptă încă, orașul tău mă-nghite
Cu tot cu amnezie, neașteptată soartă
Căzută cu ninsoarea, din ceruri, pe șoptite.
Pe malul piscinei
Ciripesc pe malul piscinei
de parcă sînt un stol de vrăbii,
izbucnesc în rîsete, se ating ușor,
aș spune că sînt două femei frumoase,
dar aș fi retrograd, așa că spun că sînt
două persoane nonbinare foarte simpatice
– dacă nova lingua mundana permite adjective.
Nu mă tulbură decît faptul
că ocupă marginea bazinului pe care
o lovesc cu palma cînd întorc.
Aș putea să le spun că e un loc public,
nicidecum o piscină privată,
dar risc vreo acuzație de hărțuire,
așa că mă întorc fără a mai bate cu palma
marginea bazinului
– gestul dura din antichitatea vieții mele
de înotător.
31. 08. 2022, Hersonissos
Abonați-vă la:
Postări (Atom)