Se afișează postările cu eticheta viața. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viața. Afișați toate postările

noiembrie 20, 2025

Semne din bătrîni

tata mereu lăsa lucrurile neterminate

când făcea un gard
nu-i mai bătea cel din urmă cui
de mulgea vaca
îi lăsa vițelului mai mult decât să-l sature
dacă plângea
lacrima lui era mai mică decât a tuturor

nici pe mama nu o pupa îndeajuns
nici pe mine
sau măcar icoana lui de căpătâi
cea cu îngerul morții

știa din bătrâni că dacă le lași așa
zilele ți se prelungesc

așa că pe toate le-a lăsat neterminate

și viața la fel


noiembrie 02, 2022

Aș vrea să uit de tine


Aș vrea să uit de tine ca de-un război pierdut
Să îți colind amnezic ungherele călare
Pe-o bicicletă verde cu roți de împrumut,
Să mă-ntâlnesc cu mine arzând în felinare
Din fier forjat și fontă pe străzile înguste
Care brăzdează tainic și-ntortocheat ca viața
Lăuntrul tău cu-arome aduse de prin puste
De vânturi cărăușe, să umblu ca paiața
Gătit în caraghioase și galbene livrele
Asemeni unui gingaș afon canar pe care
-l visează colivia cântând printre zăbrele,
Să nu știu dacă noaptea de iarnă te mai doare
Sau dacă faetonul ce m-aștepta la poartă
Mă mai așteaptă încă, orașul tău mă-nghite
Cu tot cu amnezie, neașteptată soartă
Căzută cu ninsoarea, din ceruri, pe șoptite.

august 21, 2021

* * *

ascuns în tine
adevărul calea și viața
la ore și geografii repetabile
pompa de idei și pompa de simțuri
sau poate invers
până la primul adevăr ce se prelinge din tine
ca o apă vie
ca o renaștere
ca o eliberare
și totuși
ascuns în tine
cu alte instrumente de sterilizat
și cu alte tehnici de extracție
adevărul calea și viața

Dan Mircea Cipariu,

21 august 2021

iulie 06, 2021

Vara din hieroglife

 © Ionel Bota 

Într-o frânghie viața, în cealaltă suspinele hârtiei,
Astfel așezau norii pe tavanul cerului posac.
Erai pictorul din imensitatea câmpiei?
Eram înghițitorul de săbii din ultimul veac?
O pasăre a coborât pentru războiul din vechi catastife.
Aripile din metalul coşmarului vibrau sub spânzurători indecise.
O nălucă de fum împingea vara în hieroglife
Și din amintirea literelor cavoul înflorise.