Heruvim

 Ionel Bota 

Inimă șI trup, sinele aleargă înaintea mea la locul de sosire. Apoi înapoia ochilor spectacolul care o luase razna. Sinele ajunge, dschide seiful donjonului , deșurubează sticla petromaxului, aprinde fititlul, aruncă din lucruri. Totul e simplu, zice poetul. Te simți mai bine? întreabă ea, în vreme ce arborez steagul aducerii-aminte pe zidul castelului. În vreme ce între taina sferelor vara își lichefiază melancolia și se deschide un aven uriaș care ne duce în centrul pământului. Iar în centrul pământului, o zeitate plăpândă țese o rază de un nevăzut catarg. Eu mă hrănesc alergând între cei doi poli iar pământul ascultă muzica logostelelor. O întâmplare, două întâmplări, sus pe scări un heruvim, mai exclamă: aferim! jos, un corb și un orb, mă respiră, mă deșiră. Inimă și trup, sinele aleargă înaintea mea la locul de sosire

Vara din hieroglife

 © Ionel Bota 

Într-o frânghie viața, în cealaltă suspinele hârtiei,

Astfel așezau norii pe tavanul cerului posac.

Erai pictorul din imensitatea câmpiei?

Eram înghițitorul de săbii din ultimul veac?

O pasăre a coborât pentru războiul din vechi catastife.

Aripile din metalul coşmarului vibrau sub spânzurători indecise.

O nălucă de fum împingea vara în hieroglife

Și din amintirea literelor cavoul înflorise.