mai 29, 2024
# De-ar veni un sfânt la mine
februarie 05, 2024
# Poetul
Florian Silișteanu
ianuarie 27, 2024
De dragul tău
februarie 04, 2023
Cântec pentru libertate
ianuarie 22, 2023
# VA ROG, VA ROG DATI DE POMANA INIMA MEA UNUI GREIERE
ianuarie 21, 2023
# rugăciune
noiembrie 20, 2022
# cântec aproape și mai inalt
noiembrie 16, 2022
# povestea unui înger care niciodată nu zburase la prânz
martie 27, 2022
* * *
scrie în pravda că ninge de mâine
și că pâinea se dă din nou pe cartelă
că morții vor fi îngropați în oglindă
că sfinții vor fi puși la turelă
scrie-n ziar câte-n lună și-n stele
caut chirie printre inele
scrie în pravda că nimeni nu scapă
că vin apele mari și că setea usucă
sângele nu mai curge se îneacă în apă
DUMNEZEU e rănit este pus pe o targă
– unde să-l ducem cine îl cară
nu îl lăsați din nou pe DOMNUL să piară
Ah! ce surghiun ce siberii se-arată
se îngrămădesc licurici pe la porți
de parcă lumina la vii și la morți
o împărțeau între ei altădată
bombele cad dintr-odată postum
groparii adorm și ei săpând în oglindă
DUMNEZEU se întoarce pe drum
să le iasă cu plin și să-i prindă
să îi prindă pe toți pân-la unul
până vine din urmă CRACIUNUL
scrie în pravda că moartea este ca o mireasă
katerino! roagă-te pentru mine
sufletul se întoarce acasă
scrie în pravda că nunta s-a amânat
și că mirele a fost condamnat
să nu plângi mamă
sufletul se întoarce acasă
doar atunci când moartea este ca o mireasă
Florian Stoian-Silișteanu
(sâmbătă, 26 martie 2022 – undeva în marginea lumii)
iulie 10, 2021
# otrava lui Dumnezeu
dacă eu aş fi de piatră şi-ntre noi o apă mare
l-aş ruga pe Dumnezeu
să-şi ia cizmele-n picioarea
dar Domnul nu se încalţă
şi intră desculţ în apă
până la genunchi îmi sapă
dacă tu ai fi la fel
cum sunt eu când nu e El
aş striga pietrelor toate
– niciodată măritate
dar Domnul la cununii
rupe florilor târzii
până la brâu printre vii
– ce faci Doamne
când mă furi când mă trăieşti
niciodată nu ieşi lipsă niciodată nu dai rest
tot mereu mă păcăleşti
până când poate-ntr-o noapte
...pân la ochi
merele coapte!
octombrie 06, 2017
cântec din dragoste pentru simona
lasă-i pe îngeri să ia liftul şi repede să urce în pod în podul câmpiei albastre unde au dat cu var peste macul distanţei – inodor incolor şi doar puţin aplecat în afară
crede şi nu căuta printre crini ci doar scutură printre stele până dai de calea lactee
aceea din fier forjat din care încă mai răzbat potcoavele mânjilor Galilei
sunt singurul bărbat din zăpada căruia fabrica de textile din sat a făcut o eşarfă
suntem în sfârșit suntem....noi, acasă!