Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum... Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.

Dansul trist al toamnei îl dansăm acum, Tragică beţie, moale legănare...

.

Sîngeră vioara neagră-ntre oglinzi. Gîndurile-s moarte. Vrerile-s supuse.

Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi Braţele de aer ale clipei duse.

.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri. Cîtă deznădejde paşii noştri mînă!

Ca un vînt ce smulge frunza din păduri, Ca un vînt ce-nvîrte uşa din ţîţînă...

.

Mîine dimineaţă o să fim străini, Vei privi tăcută mîine dimineaţă

Cum prin

descărnate tufe, în grădini, Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

.

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu, Cînd mi-am plîns iubirea destrămată

în toamnă, Şi ai

să-asculţi cum cornul vîntului mereu Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

.

Pe cînd eu voi trece sub castani roşcaţi, Cu-mpietrite buze, palid,

pe cărare, Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi în nisip, scrîşnită, laşă remuşcare

Nicolae Labiș