Era singură și de nimeni nu depindea
decît de ciorchinii de liliac – în sezonul
acela și încă adevărați, liliachii, nu roz –
pe care îi așezam cu grijă pe trupul ei
dezgolit și frumos rumenit de soare...
Priveam cu lăcomie printre efloresențe
fiecare petec de piele rămas la lumină
cu o claritate pe care nu am mai avut-o
și vedeam totul și am înțeles o vorbă
din tinerețe – totul nu este încă totul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu