©
În linişte, stând în beciul înalt ca o catedrală,
Sub bolta veche pe care sclipesc mici
Boabe de apă din năduşeala pământului,
În singurătate, cu mâna lipită de tâmplă,
Vei auzi dintr-odată merele pe pătul
Scoţând o sfârâială plăcută,
Răsucindu-se pe scândura nouă de brad,
Sclipind, susurând ca nişte
Clopote reci, plutind ca o ceaţă de suflete.
Merele, mari globule de sânge dormind
Sub bolta de cărămidă, merele
Pe stratul de fân, cu greutatea lor uriaşă,
Merele, o brumă subţire le-nvăluie carnea,
În ele mai pâlpâie sufletul nostru... copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu