Ploaia de aur

nu știam ce nume are sau măcar dacă e o plantă reală

am văzut-o o singură dată când am deschis cartea unui poet din provincie,

dar și atunci parcă aș fi visat

el îi spunea forsythia într-un poem misterios

care avea toate cuvintele compuse din cruciulițe aurii în loc de litere

și care nu putea fi citit decât pe întuneric

– atunci luceau versurile

și în rumoarea acelei aprinderi

se auzea ploaia –

sub geamul la care poetul făcea caligrafii aplecat peste filele cartonate

crescuse un arbust pe care îl vedea numai el

când noaptea își intra în drepturi poetul stingea lumina în cameră și se trăgea spre geam

sfios oarecum de parcă ar fi fost pândit

de parcă statul pe întuneric cu uitătura petrecută prin sticlă ar fi fost ceva necugetat

– somnul lui era ploaia luminoasă

ce-i curgea prin priviri

diminețile îl găseau năpădit de uimire

și cu obrajii scăldați în aur –

într-una din nopți a ieșit din casă pe furiș

după ce toți vecinii s-au culcat

a rupt o rămurică din arbustul de sub geam

și s-a dus să bântuie prin cimitir

trecuse de miezul nopții când a ajuns

deodată s-a iscat din nimic o răpăială ca de furtună

și cerul s-a umplut de ape aurii

prin aerul curățat se vedea până la suflete

– ca la un semn

au tresărit toate prinse de sfială

se obișnuiseră

să rămână ascunse și uitate

depărtarea de orice ochi pământesc

le apăra ca o haină

necredința că mai e viață în cer

le ținea într-o dulce letargie

doar atunci când suia la ele unul nou

necunoscut și oarecum buimac

se stârnea o rumoare

și din guri le ieșeau vorbe

de neînțeles –

înaltul și nepătrunsul cerului au coborât de se puteau pipăi cu mâna

toate crucile din cimitir s-au făcut galbene ca floarea de forsythia

o aripă viforoasă l-a smuls pe poet din acea înghețare buimacă

și l-a înălțat pe deasupra cimitirului

– „numai poetul ca păsări ce zboară”

deasupra pământului

își face din țipăt scânteie vântului

numai aerul lui atunci când respiră

răsună prin trestii ca dintr-o liră –

când a privit în jos, a văzut că cimitirul era cartea lui,

iar crucile erau petalele de aur cu care își scrisese poemul

– atunci primăvara

a ținut o singură noapte

cei care citesc poemul forsythia

spun că este vorba

despre noaptea Învierii.

Vianu Mureșan