Poate nu ar fi trebuit să plouă azi

Ce știu ei să pot îndura

vremuri perfide (major winter storm),

momente apocaliptice drumuri închise

în timp ce

dansau

de parcă m-ar trezi

atingerea unei liniști netulburate

ca un suspin

acolo unde ursita păstrează

locurile acelea

lovite din străfunduri

pe ape – glasul sângelui

peste prag de lumini

cu fața în rugăciune

mă sărută mama

până la ziuă

Eli Gîlcescu

Sonet XXIX

Darul de Crăciun al lui William Shakespeare 

When in disgrace with fortune and men’s eyes

Când de noroc respins, disprețuit,

Pe plâns, de unul singur, mă aștern,

Și strig la cer, de nimeni auzit,

Și mă privesc, și soarta mi-o blestem,

Voind să fiu ca altul, optimist,

Frumos ca el, cu prieteni dăruit,

Dorind să am un scop, să fiu artist,

De ceea ce posed nu-s mulțumit;

Disprețuind aceste gânduri, iată

Că mă trezesc din nou cu tine-n gând,

Și-s ca o ciocârlie, ce se-nalță

La cer, la poarta raiului cântând.

Iubirea ta mi-aduce bogăție

N-aș da-o pentru nicio-mpărăție.

Traducerea: Adrian Vasiliu

sonetul nașterii repetate

Gherbaluta Gabriel

te nasc din nou ca o durere-n os

ce nu mă lasă nici noapte nici zi

te nasc din nou cum naștem pe Christos

când am decis de partea lui „a fi”

te-ascunzi mereu în spate de oglindă

o altă-alice în țara de minuni

un chip ascuns/ un cariu într-o grindă

zi de odihnă într-o zi de luni

te nasc mereu te știu pe dinafară

un stol de vrăbii s-au ascuns în tine

ești trenul care pleacă dintr-o gară

cu tine-n el singură fără mine

și iar și iar te nasc ca-ntâia oară

cuvânt urlat pe struna de vioară

ion Dumbravă, ecoul pașilor rătăciți prin ieri

 

nimeni. nimic

nimic nu-i chiar pur

şi nimic nu e simplu.

nimic precum cerul

cînd îşi umple

cu albastru misterul.

nimeni nu-i nimeni.

eşti doar un altul.

cum noaptea-i adîncul

cum steaua înaltul.

niciodată doar alţii.

nicicînd numai tu.

niciodată doar da

nicicînd numai nu.

nu e numai tăcere

cum nu-i doar cuvînt.

frunza numai cădere.

doar un scurt circuit

între cer şi pămînt.

oglinzi

brusc oglinda te-a arătat aşa

cum eşti. cu toţi anii

la locul lor. cu lumea

care nu mai era a ta.

o imagine cu care oglinda

s-a tot jucat

îngroşînd astfel rîndurile

celor amăgiţi de oglinzi.

brusc ţi-ai dat seama

că doar numele

mai eşti tu. fără

cer. fără aripi

cu care să atingi înălţimi.

cînd vrei o duminică

nici o chemare nu mai are glas.

senzaţia neputinţei

ca atunci cînd

vrei o duminică

şi e abia joi.

ape tulburi erodează totul.

aici în acum. nimic

din tot ce putea

să fie nu a

trecut strada

înainte de a se face tîrziu.

ceea ce mîine

albul hîrtiei. de trecător rătăcit

pe un cîmp nins

urmele gîndului.

literă după literă. cuvînt.

alt cuvînt.

pînă unde se va ajunge şi ce

înţeles ascunde neînţelesul?

elemente în acord limitat.

încercarea de a reda ceea ce

mîine poate lipsi cu desăvîrşire.

greul greu

greu mai trece cînd aştepţi să treacă

greu şi vine cînd aştepţi să vină

liniştit e doar cel pentru care

aşteptarea nu-i mai stă în cale.

greu să răzbată ruga prin zgomotul

lumii. greu de atins cerul

încremenit în înaltul lui.

greu de trecut puntea şubredă

de pe un mal al zilei pe altul

de la răsăritul la asfinţitul tău.

greu de întrebat larg deschise

braţele dacă închipuie

dorul de zbor sau

crucea pentru răstignit sufletul.

poemul de azi

cerul se face că ninge.

umbra că e înserare.

cărarea că duce

în rai.

tu că exişti.

veacul se face că plouă.

lunea se face

că-i joi.

frunza că zboară.

viaţa că îi pasă de noi.

dincolo de renunţare

nu îţi propune să renunţi. mîine

vei surîde din nou. ochii

ţi se vor lumina

privind cum se limpezeşte zarea.

viaţă şi om. fir de aţă.

fiecare zi e un nod

în adăugire. lume

în interiorul altei lumi.

mîine nici nu va mai conta

că cele mai dragi femei

ţi-au fost cele cu care

niciodată nu te-ai iubit.

o fîşie de cer

o fîşie de cer printr-o crăpătură

de nor. flori încă lăcrimînd

tăcut. picior de om

nu se aude doar departe

umbra unei vechi

amintiri. a unui vis

departe de-a deveni

realitate cîndva. imagini

şi lucruri. o fîşie de viaţă.

ploaia gata să înceapă din nou.

fără aripi

doar cel rămas singur poate

cu certitudine spune

cît e de greu

cînd aproapele

îţi eşti doar tu.

cioburi de ore sparte

clipele. doar cel

rămas fără aripi

fără punte de trecere

ştie cît de greu

este drumul. cît

de imprevizibil

te aşteaptă capătul lui.

chipul doar

mîinile sînt ale tale. picioarele

sînt ale tale. chipul doar pare

mai degrabă o reproducere

aproximativă a originalului

purtat ani şi ani.

gîndurile sînt ale tale. tîrziul

e al tău pînă la ultima

secundă. ale tale

urmele de rătăcitor ostenit

doar împlinirile

rămîn la fel de străine.

ale tale sînt chemările fără

răspuns. aripa frîntă.

insomniile trag

de pe tine nopţile.

luciul de oglindă al

dimineţii te arată singur şi gol.

la ordinea zilei

zilnica existenţă sub acelaşi

petec obişnuit de cer.

pe un petec obişnuit

de pămînt. între un bar

obişnuit şi o biserică

obişnuită unde aşteaptă

un dumnezeu obişnuit. un loc

obişnuit unde se cunună

în cel mai obişnuit mod

zilele obişnuite. împăcat

cu lucrurile obişnuite

cum te împaci cu păianjenii

casei. cu cele care nu se văd

dar există. aici

unde obişnuitul

e la ordinea zilei.

ca aerul. ca mişcarea.

ca o gară prin care

trece fără grabă acelaşi tren.

nici despre sine şi nici

nu a mai avut loc nici o mirare.

nu s-a mai făcut nici o

gaură-n cer.

nimic de văzut. de trăit.

te uiţi după soare.. te uiţi

după vînt prin crengi.

trecători rari. paşi grăbiţi.

zile care trec şi atît.

sărac lipit cel care nici

despre sine nici despre

lumi nu mai are nimic de spus.

mereu altul

decizie anulată. poarta grădinii cu

îngeri închisă. călătoria

amînată înainte

de a începe.

să aştepţi să fii mare

şi pentru asta să ai nevoie

de o copilărie întreagă.

să vină noaptea cînd n-ai ce visa

şi să visezi cînd eşti treaz.

mereu altul

decît cel ce puteai să fii.

existenţă condiţionată. făcînd

jocul cui. totul

rămîne o farsă cît timp

trăieşti parcă pe altcineva.

de unde începe

treceri prin lume şi

treceri prin viaţă.

nu te poţi

ascunde sau opri.

nu te poţi tîrgui

ca la piaţă.

unii îşi duc

zilele-n braţă.

alţii în spinare

cînd sînt mai grele.

drumurile duc toate

sub dealul unde unul

e oale, altul ulcele.

aceasta e lumea şi-aceştia

pribegii născuţi

din tărînă.

în ţărînă întorşi

peste tăcere stăpînă

sub arşiţi de vremi

şi fumegoase ploi

de unde începe

tărîmul lumii de-apoi.

şir de cocori

cînd n-ai ce face te întorci la tine

cel care nu ai fost

şi nici nu eşti

în lumea care pare să existe

doar în vreun film

sau pagini de poveşti.

cînd n-ai ce face

te întreci pe tine

în a găsi ce e de negăsit

ca unul care încă tot nu ştie

de unde vine

şi de ce-a venit.

cînd nu ai ce să faci

te pierzi în slove

puse în şiruri

aripi de cocor

în drumul lor înspre aceeaşi zare

şi-acelaşi parcă fără noimă zbor.

anotimpuri

uneori sînt cîmpul brumat

alb ca de lună. uneori

un fel de vară

ca o plajă pe care

se face nudism.

port în mine anotimpuri

îl trăiesc mereu pe cel de azi.

uneori e vineri. duminicile

sînt uneori rare şi goale

ca bisericile

dintr-un ţinut părăsit.

uneori sînt absenţă.

uneori sînt adaos.

uneori ninge cînd dincolo

de mine e soare

torid. uneori

sînt ecoul

paşilor rătăciţi prin ieri.

https://revistavatra.org/2019/06/10/ion-dumbrava-poeme/