ion Dumbravă, ecoul pașilor rătăciți prin ieri
nimeni. nimic
nimic nu-i chiar pur
şi nimic nu e simplu.
nimic precum cerul
cînd îşi umple
cu albastru misterul.
nimeni nu-i nimeni.
eşti doar un altul.
cum noaptea-i adîncul
cum steaua înaltul.
niciodată doar alţii.
nicicînd numai tu.
niciodată doar da
nicicînd numai nu.
nu e numai tăcere
cum nu-i doar cuvînt.
frunza numai cădere.
doar un scurt circuit
între cer şi pămînt.
oglinzi
brusc oglinda te-a arătat aşa
cum eşti. cu toţi anii
la locul lor. cu lumea
care nu mai era a ta.
o imagine cu care oglinda
s-a tot jucat
îngroşînd astfel rîndurile
celor amăgiţi de oglinzi.
brusc ţi-ai dat seama
că doar numele
mai eşti tu. fără
cer. fără aripi
cu care să atingi înălţimi.
cînd vrei o duminică
nici o chemare nu mai are glas.
senzaţia neputinţei
ca atunci cînd
vrei o duminică
şi e abia joi.
ape tulburi erodează totul.
aici în acum. nimic
din tot ce putea
să fie nu a
trecut strada
înainte de a se face tîrziu.
ceea ce mîine
albul hîrtiei. de trecător rătăcit
pe un cîmp nins
urmele gîndului.
literă după literă. cuvînt.
alt cuvînt.
pînă unde se va ajunge şi ce
înţeles ascunde neînţelesul?
elemente în acord limitat.
încercarea de a reda ceea ce
mîine poate lipsi cu desăvîrşire.
greul greu
greu mai trece cînd aştepţi să treacă
greu şi vine cînd aştepţi să vină
liniştit e doar cel pentru care
aşteptarea nu-i mai stă în cale.
greu să răzbată ruga prin zgomotul
lumii. greu de atins cerul
încremenit în înaltul lui.
greu de trecut puntea şubredă
de pe un mal al zilei pe altul
de la răsăritul la asfinţitul tău.
greu de întrebat larg deschise
braţele dacă închipuie
dorul de zbor sau
crucea pentru răstignit sufletul.
poemul de azi
cerul se face că ninge.
umbra că e înserare.
cărarea că duce
în rai.
tu că exişti.
veacul se face că plouă.
lunea se face
că-i joi.
frunza că zboară.
viaţa că îi pasă de noi.
dincolo de renunţare
nu îţi propune să renunţi. mîine
vei surîde din nou. ochii
ţi se vor lumina
privind cum se limpezeşte zarea.
viaţă şi om. fir de aţă.
fiecare zi e un nod
în adăugire. lume
în interiorul altei lumi.
mîine nici nu va mai conta
că cele mai dragi femei
ţi-au fost cele cu care
niciodată nu te-ai iubit.
o fîşie de cer
o fîşie de cer printr-o crăpătură
de nor. flori încă lăcrimînd
tăcut. picior de om
nu se aude doar departe
umbra unei vechi
amintiri. a unui vis
departe de-a deveni
realitate cîndva. imagini
şi lucruri. o fîşie de viaţă.
ploaia gata să înceapă din nou.
fără aripi
doar cel rămas singur poate
cu certitudine spune
cît e de greu
cînd aproapele
îţi eşti doar tu.
cioburi de ore sparte
clipele. doar cel
rămas fără aripi
fără punte de trecere
ştie cît de greu
este drumul. cît
de imprevizibil
te aşteaptă capătul lui.
chipul doar
mîinile sînt ale tale. picioarele
sînt ale tale. chipul doar pare
mai degrabă o reproducere
aproximativă a originalului
purtat ani şi ani.
gîndurile sînt ale tale. tîrziul
e al tău pînă la ultima
secundă. ale tale
urmele de rătăcitor ostenit
doar împlinirile
rămîn la fel de străine.
ale tale sînt chemările fără
răspuns. aripa frîntă.
insomniile trag
de pe tine nopţile.
luciul de oglindă al
dimineţii te arată singur şi gol.
la ordinea zilei
zilnica existenţă sub acelaşi
petec obişnuit de cer.
pe un petec obişnuit
de pămînt. între un bar
obişnuit şi o biserică
obişnuită unde aşteaptă
un dumnezeu obişnuit. un loc
obişnuit unde se cunună
în cel mai obişnuit mod
zilele obişnuite. împăcat
cu lucrurile obişnuite
cum te împaci cu păianjenii
casei. cu cele care nu se văd
dar există. aici
unde obişnuitul
e la ordinea zilei.
ca aerul. ca mişcarea.
ca o gară prin care
trece fără grabă acelaşi tren.
nici despre sine şi nici
nu a mai avut loc nici o mirare.
nu s-a mai făcut nici o
gaură-n cer.
nimic de văzut. de trăit.
te uiţi după soare.. te uiţi
după vînt prin crengi.
trecători rari. paşi grăbiţi.
zile care trec şi atît.
sărac lipit cel care nici
despre sine nici despre
lumi nu mai are nimic de spus.
mereu altul
decizie anulată. poarta grădinii cu
îngeri închisă. călătoria
amînată înainte
de a începe.
să aştepţi să fii mare
şi pentru asta să ai nevoie
de o copilărie întreagă.
să vină noaptea cînd n-ai ce visa
şi să visezi cînd eşti treaz.
mereu altul
decît cel ce puteai să fii.
existenţă condiţionată. făcînd
jocul cui. totul
rămîne o farsă cît timp
trăieşti parcă pe altcineva.
de unde începe
treceri prin lume şi
treceri prin viaţă.
nu te poţi
ascunde sau opri.
nu te poţi tîrgui
ca la piaţă.
unii îşi duc
zilele-n braţă.
alţii în spinare
cînd sînt mai grele.
drumurile duc toate
sub dealul unde unul
e oale, altul ulcele.
aceasta e lumea şi-aceştia
pribegii născuţi
din tărînă.
în ţărînă întorşi
peste tăcere stăpînă
sub arşiţi de vremi
şi fumegoase ploi
de unde începe
tărîmul lumii de-apoi.
şir de cocori
cînd n-ai ce face te întorci la tine
cel care nu ai fost
şi nici nu eşti
în lumea care pare să existe
doar în vreun film
sau pagini de poveşti.
cînd n-ai ce face
te întreci pe tine
în a găsi ce e de negăsit
ca unul care încă tot nu ştie
de unde vine
şi de ce-a venit.
cînd nu ai ce să faci
te pierzi în slove
puse în şiruri
aripi de cocor
în drumul lor înspre aceeaşi zare
şi-acelaşi parcă fără noimă zbor.
anotimpuri
uneori sînt cîmpul brumat
alb ca de lună. uneori
un fel de vară
ca o plajă pe care
se face nudism.
port în mine anotimpuri
îl trăiesc mereu pe cel de azi.
uneori e vineri. duminicile
sînt uneori rare şi goale
ca bisericile
dintr-un ţinut părăsit.
uneori sînt absenţă.
uneori sînt adaos.
uneori ninge cînd dincolo
de mine e soare
torid. uneori
sînt ecoul
paşilor rătăciţi prin ieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu