Cântec murmurat pentru vremea liliacului

Îmi cânt acum bucuria din vremea liliacului,
(întorcându-mă în amintire).
Pentru slava Naturii, tu, limbă, voi buze,
alegeţi-mi suvenirurile din cea mai
îndepărtată vară,
Adunaţi semnele de bun venit (aşa cum copiii
adună pietricele şi scoici şi le înşiră pe un
fir),
Puneţi-le în aprilie, în mai; viaţa orăcăie în heleşteie,
aerul e transparent,
Albine, fluturi, vrabia cu ciripitul ei simplu,
Albastra, săgetătoarea rândunică; nu uitaţi
eretele fluturându-şi aripile aurite;
Lumina irizată, fumul care urcă, aburii,
Luciul apelor cu peşti în el şi cu azurul cerului
deasupra.
Totul e vesel şi strălucitor: izvoarele curgând,
Pădurile de arţari, crestarea în februarie a arborilor,
pregătirea zahărului din seva lor;
Sturzul sărind de colo, colo, cu ochiul lui luminos,
cu pieptul arămiu,
Cu limpedele lui cântec muzical de la răsăritul
soarelui şi apoi din amurg,
Zburând iute printre merii din livadă unde face
cuib pentru soaţa lui;
Zăpada topită din martie, salcia arătându-şi
mugurii verzi-gălbui…
Primăvara a sosit! Vara e aproape! Şi ce e în ea
şi din ea?
Tu, suflete, liber, căutând fără odihnă
nici eu nu ştiu ce,
Vino să nu mai zăcem aici, hai sus şi
departe!
O, dacă aş putea să zbor ca pasărea,
Ori să evadez, să navighez asemeni unei corăbii,
Să plutesc cu tine, o, suflete, peste tot, prin
toate ca o navă pe mare!
Adunând semne, cele ce au fost la început,
cerul albastru, iarba, picăturile din roua
dimineţii,
Parfumul de liliac, boschetele cu întunecatele
lor frunze crestate ca nişte inimioare,
Toporaşii, micile, delicatele, palidele flori
numite Nevinovatele,
Exemple nu numai pentru ele însele, ci şi
pentru atmosferă.
Înfrumuseţând boschetul care îmi place,
Şi cântând cu păsările
Un cântec de bucurie din vremea liliacului,
mă întorc
în amintire.

Walt Whitman