În seara asta mor câte puțin

în seara asta am să mor puțin
mușcat de dinții nopții ca de-un șarpe

să nu mai știu o vreme c-am fost viu
și să adorm pe coarda unei harpe

la care cântă Doamna de Nisip
visându-mi viața dusă pe-o galeră

plecată pe oceanul subteran
încărunțit cândva în altă eră

n-am să mai văd nici ochii de ciclop
ce-mi tot pândesc viscerele cu rândul

nici fluturii de cobalt sângerând
peste păduri cețoase unde gândul

se face pod între amurg și tine
femeia mea sculptată din apusuri

scăldate-n dulce lapte de licoarnă
pe când te învățam din nou să susuri

dar curg prin tine anii mei tomnatici
și vine-o iarnă grea printre cuvinte

acum se sparg de fruntea mea trei nori
iar pietrele ne-au devenit veșminte

de-o fi și vreo întoarcere pe-aici
voi încerca doar să te iau cu mine

și să te-ascund în țipăt de coral
păzit de pești sub ape cristaline

să nu te sperii de-om vedea pe drum
colții de Fiară ascuțiți ca acul

va trebui să-nveți câte puțin
că-n soarele de jad clipa-i cât veacul

George Mihalcea