ianuarie 24, 2020

Discursul unei femei care își recunoaște imperfecțiunea


Îmi pierd încrederea, îmi pierd credința.
Îmi pierd identitatea, îmi pierd demnitatea.

Ce e demnitatea și unde o țineam?
Îmi pierd capul, îmi pierd vederea.

Ai dat tu citirea? Îmi pierd controlul,
îmi pierd aproapele și cunoștința.

Îmi pierd echilibrul, îmi pierd inima. Înghit
vitamine, minerale și alte suplimente naturale.

De unde vine bocănitul ăsta pe care îl ascult
noaptea? Nu te lua după mine. Îmi pierd memoria.

Aici, în Fundătura, mi-e bine. Sunt mai aproape
de tine. Ușa întredeschisă trasează pe perete un șnur

de lumină care pornește din tavan și mi se oprește
în creștet. Pune-mă la gât. Mă încălzesc imediat

în contact cu pielea. Nici n-o să știi că
mă ai. Eu sunt cea care sunt în ochii altora.

Diana Geacăr

Un comentariu:

  1. Diana Geacăr

    "După fiecare criză de plâns, viața are un miros proaspăt. Ca după o ploaie de vară, care se strecoară printre mușchi și rădăcini, le răscolește și ridică în aer un miros de mucegai, odată cu valurile de căldură care au ținut pământul amorțit până atunci.
    Iarna, mirosurile sunt numai în casă. Numai înăuntru."

    (Fragment din "Ce facem în oglindă", o proză din volumul "Cine locuiește la subsol", Paralela 45, 2018)

    RăspundețiȘtergere