Petruţ Pârvescu
ziua ca o lume de zăpadă
cu uliţa - am ieşit direct în lume
de-atâta aşteptare alergat pretutindeni
risipitor mereu
și fără teamă
în brazdele câmpiilor virgine nimeni altul
doar un număr calculat la infinit vamă
amară
dulce dincolo de lume orizontul
mândră alinare calea
o geometrie a numerelor visul
de-atunci m-a urmărit fără-ncetare
şi m-a vrăjit mereu
şi m-a iubit
în vămile erorilor
timpul viitor
de punct şi val
prin spaţiul răvăşit
catarg de dor pe osia mirării totul
brazdă seminţei celui care sunt
mânat de dorul stelei
răzvrătite la margine de câmp desferecat zarea
din nou un taur alb m-a împuns aseară
şi ochii-n coarne
doamne mi i-a luat
prin văile şi dealuri adumbrite singur
de dincolo de lege
şi păcat visul
ce înserare-n trupul meu coboară
ce lume de zăpadă s-a crăpat
vezi mamă
deseori
când eram mic
spuneai că atuncea când se face noapte
să nu-ntârzii pe undeva prea mult
să nu m-alunge ziua prea departe
dar ieri
un taur alb
ce mare taur alb cu stea neagră in frunte
m-a prins venind cu greu spre casa noastră
când poarta veche a curţii am deschis
el m-a izbit cu sete drept în faţă
şi ochii-n coarne
m a m ă
mi i-a prins
ce noapte albă
vai ce noapte albă
și fără de margine noapte albă
cu-n pas în drum şi celălalt în curte trupul
aş vrea să strig o lume de zăpadă
da-mi se topesc doi bulgări albi sub frunte!..
