Dimineaţă bălaie

Dimineaţă bălaie, lipeşte-ţi pletele tale moi

de-obrajii mei, şi respiră neatinsă,-n tăcere.

Departe, tot mai departe, îşi deschide pământul uriaşa sa cupă,

renăscută din noapte.

Cu limpezi aripi coboară

miracolul, ca o enormă gânganie,

uşor atingând peceţile ce se deşteaptă

fără vreo presimţire.

Karin Boye

Traducerea Veronica Porumbacu

Poem de dragoste

Piatră neagră-n inima cireşii,
Piatră negră-n inima bărbatului:
Aşa pluteşti nevăzută prin văzduh,
Cu roza vântului în păr,
Pluteşti peste zahărul acestor zile, peste lumină,
Peste arşiţa ce subsuorile usucă
Şi face somnul neliniştit.

Suflarea ta stă verde încă în braţele ulmilor.
Vocea ta stă tăcută între două silabe.
Se topeşte între două vocale obscure,
Litere ale tăcerii.
Piele brună a braţului:
Desfăşurată de murmurul verii.
Va trebui să o las.

Tu eşti dincolo de timpul ce se scurge în vene:
Piatră neagră în inima cireşii,
Piatră neagră în inima bărbatului,
În inima mea.
Tu eşti dincolo de uleiul rachiului îndulcit
De pe masa mea,
Pe care-l aprind.
Îmi luminează-naintea neliniştii nopţii,
Ce are mireasma unei femei, ce-a fost plăsmuită femeie.

Tu eşti dincolo de pasul ce desparte viaţă de viaţă.
Unde eşti tu?....

Karl Krolow 

Antologie © Mircea Florin Şandru

Celei aşteptate

Tu ce mă faci să cânt şi să visez acuma,
Eu văd că eşti departe, şi poate n-ai să vii...
Şi cine eşti, eu nu ştiu, cum cine sunt, nu ştii;
Dar simt că eşti frumoasă, că ochi albaştri ai,
Că porţi ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care eşti departe – şi poate n-ai să vii...

... Şi cine ştie? Poate e visul meu de vină,
Căci el îţi dete viaţă, şi doar în el trăieşti,
Tu, care azi nu eşti –
Şi poate niciodată aievea n-ai să fii...

Dar eu visez – şi visul aripile-şi întinde,
Dar eu visez – şi visul din nou mai mult s-aprinde,
– Chiar dacă vei rămâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n-ai să fii
Ori eşti, – dar prea departe, şi pururi n-ai să vii.

Mihail Săulescu

Antologie © Mircea Florin Sandru

Iartă-mă că te caut

Iartă-mă că te caut atât de stângaci
în cugetul tău.
Iartă-mi durerea ce ţi-o trezesc.
Vreau să ridic la lumină
ce e-n tine mai bun,
ceea ce nu văzusem, să văd,
ca un scafandru-n adâncuri,
să iau
ce-i mai de preţ în tine,
şi să duc în lumină, cum duce copacul
cea din urmă lumină
cu care soarele l-a mângâiat.
Atunci tu
vei veni în tărie să cauţi
bunul de preţ;
ca să-l ajungi,
deasupra ta însăţi ai să te-nalţi,
aşa cum te vreau,
de-abia atingând pământul, în trecerea ta,
cu vârful înrourat al picioarelor tale,
cu trupul tot încordat, într-un elan,
din tine, spre tine însuţi.
Pentru ca dragostei mele să-i răspundă atunci
făptura cea nouă ce vei fi tu.

Pedro Salinas

Antologie © Mircea Florin Sandru

Oră imensă

Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot...

Parcă-ar vorbi în taină cu-amurgul amândoi.

E liniştea de aur. E seara de cristale.

Candori rătăcitoare trec legănând copacii.

Şi dincolo de toate prin vis pârâul clar

printre mărgăritare spre infinit aleargă...

Singurătate! Totul e limpede şi stins...

Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot...

Iubirea e departe... Nepăsătoare, calmă,

inima-i liberă. Nici veselă, nici tristă.

Culori, parfumuri, brize şi cântece o fură...

Parcă-ar pluti pe lacul unor simţiri imune...

Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot...

Parcă-ai putea cu mâna s-atingi eternitatea.

Juan Ramón Jimenez

Cât de melodioasă...

Cât de melodioasă-i acestă delicată urzeală !
Trupul tău cu sufletul meu, dragoste,
şi trupul meu cu sufletul tău !

Juan Ramón Jimenez

Poem despre frumusețe

sub soarele tâmp ca un viezure de pază la vizuină,

miros de muștar, miezul lumii. A fost frig și am auzit ciori

croncănind despre viață și am văzut oameni preocupați vorbind despre pești

în drum spre casă. Și tu azi împlinești 39. M-am simțit bolnav și neputincios

și vântul acela fățarnic îmi răscolea boala pe dinăuntru obligându-mă să tușesc și să scuip.

Cum se mai răsucea în mine.

Ne-am uitat împreună la valuri, am trăit împreună

în mari nefericiri și câteva bucurii în ritmul ciudat al sângelui tău.

Sub soarele tâmp, călduț, al zilei de azi m-am gândit la frumusețea ta,

la cuta aceea pe care o porți sub cearcăne,

sub stratul de piele la dragostea și lumina (vai, ce de cuvinte fără de rost) care te fac altceva.

M-am uitat la picioare, mi-am văzut nesiguranța și asfaltul sfărâmicios și am simțit altceva.

M-am plimbat pe străzi liniștite și am întâlnit pisici scheletice, m-am dus apoi în centrul orașului

și aceleași pisici se cățărau pe clădiri. Tu faci azi 39, ziua e scurtă și noaptea se adună cicatrici

în oraș, iar eu știu doar atât: frumusețea ta este la fel de reală ca asfaltul, ca boala, ca soarele

acesta cu miros de muștar, frumusețea ta croncăne despre viață și îmi vorbește despre pești.

Mă plimb, deci, prin orașul acesta și laud frumusețea ta, dragostea mea, laud și cânt,

până spre dimineață un soare oranj cu păsări tâmpe, cu oameni gri și asfalt pe care călcăm

până ce moartea ne va despărți. Iar frumusețea ta e ceața și aerul și norul prin care toate

vor supraviețui. Frumusețea ta este că fără tine și nici după tine

nu se poate trăi.

Cosmin Perța