Cum să mai scriu, când lebedele cântă,
Mi se usucă-n lacrimă cuvântul!
Îmi scutur de pe irimă pământul—
Odaia întrupării e prea strâmtă.
Cine mă poartă, cine mă cuvântă,
Că-s doar o boare-n trestia cu vântul?
Răsună în clopotniță argintul
Și doar amurgul lebedei m-alintă!
Ehei, nu vreau să fiu închis în criptă!
Îmi mai răsună sângele pe buze.
Rămâne lebăda doinind în scriptă,
Iar eu purtat pe crucea mea de muze!
Iisuse, cântecul iubirii scrie-l
Aceleia ce-mi este veșnicie!
Teodor Laurean,
Din manuscrisul ,,1001 de sonete”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu