Acum mulți ani, atît de mulți ani, pe banca din gară,
o femeie de o frumusețe
ciudată – ochi căprui
cu irizații violet, poate
reflexia ochelarilor,
și în ricoșeu acoperită cu
o bluză galbenă,
un fum înalt din țigara
subțire și o ceașcă
din care se simt aburii
amărui ai cafelei,
pe care poate eu i-am
oferit-o puțin mai devreme.
Impulsul meu animal e
derutat, șovăie, ezită,
Apoi devine altceva,
biologia se face alchimie
și femeia își lasă umbra
grea pe banca de lemn
și se înalță încet, încet,
în văzduhul cenușiu și umed –
și îmi amintesc căderea
ritmică a apei peste refugiu...
și nu e o fantasmă, nu
este, e doar o amintire clară,
o amintire atît de precisă
încît se zgîlțîie
carnea pe oasele mele vechi
de cînd lumea!
Iar fuiorul acela de fum,
aromă, irizări violet
și aburul cald al mîndrei
locomotive Pacific
s-a înscris definitiv pe
cer, lîngă Steaua Polară.
Liviu Antonesei
20 Iulie 2020, în Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu