Între turle

Ca sa înving multa milă, care-i în noi și-n afara noastră

urc pe deal, vechiul castru. 
Ploaia măruntă,
imperceptibilă, caldă, îi face bine
metecului, în duminici.
Și sunt aici, între turle.
Vin și se duc valurile de vaer ale clopotelor
ori se lovesc încet de stânci. 
Ca un zeu în turnul gotic
domină totul — și spune ce tumult îl stârnise
ducându-și ritmurile mereu mai abrupt spre ideea crucii
retrasă în claruri — cu mult peste coifurile rotunde
de clopotniți venind din 
Asia prin 
Bizanț — zboruri
drepte
în nu știi unde. 
Blocat între veșnicii
deodată : a pietrei și-a omului
și-a bronzului, lung pătrunzi sensul
însingurat al plecării sau al întoarcerii, care sunt toate
de sus –

Aurel Rău