Ce am mai (re)citit în ultima vreme…

4.José Saramago, „Evanghelia după Isus Cristos”, Iași, Editura Polirom, 2012, 420 de pagini, traducere de Mioara Caragea

Romanul a fost publicat în 1991 și respectă întocmai stilul consacrat al lui Saramago; este scris folosindu-se doar punctul și virgula. Ca subiect, avem nașterea, copilăria și moartea lui Isus, toate prezentate cu detalii deloc canonice. Iosif, tatăl lui Isus, moare crucificat, după ce poartă permanent povara de a nu-și fi salvat decât fiul, atunci când se produce masacrul comandat de Irod împotriva copiilor din Betleem. Într-o conversație savuroasă cu Dumnezeu și Diavolul, pe mare, Isus află ca nașterea și crucificarea lui trebuie să servească unui singur scop: necesitatea lui Dumnezeu de a-și extinde supremația nu numai asupra poporului ales, ci și asupra întregii lumi. Maria din Magdala este, aici, iubita și amanta lui Isus, cel care, la un moment dat, încearcă din răsputeri să ducă o viață obișnuită, în locul celei pe care i-o destinase Dumnezeu. Pe cruce, în momentul morții, apare Dumnezeu, iar Isus, referindu-se la el, rostește cuvintele: „Oameni, iertați-l, pentru că nu știe ce-a făcut”. O carte scrisă cu inteligență, cu ironie pe alocuri. Naratorul iese frecvent din timpul poveștii pentru a anticipa sau pentru a comenta, în cheie modernă, anumite fapte. De aici, și  atmosfera bizară a textului; ai senzația că te afli în secolul XXI și o mână nevăzută îl trage pe Isus din timpul său, aducându-l în contemporaneitate. Dumnezeu apare ca vindicativ, între el și diavol manifestându-se o relație de simbiotică interdependență. Stilul lui Saramago știrbește întru câtva dialogurile care, redate în mod clasic, ar fi avut, probabil, ceva mai multă savoare.

Nota mea: 9

Ovidiu IVANCU – Ce am mai (re)citit în ultima vreme…