Mă încredințez universalei prefaceri.
Ca niște panglici albastre și verzi
(Cald te-nfășoară și-n ele te pierzi)
Plouă primar peste apa bălților
Cu noi împletiri și desfaceri.
E însăși viața ce-nvinge aici
Fără oprire și-ntoarcere.
E facerea lumii — în cercuri mici
De vârste dezbracă-te !
Și ascultă, ascultă cum lent dăltuiește,
Cum râde plângând și cum plânge râzând
Materia care lucrează, gândește,
Găsește și iar rătăcește gemând !
Soarele-n haos abia se zărește.
Sunt gânduri ce n-au mai rodit demult.
Cu pași de mistreți și cu sălcii cu iască,
Sunt ogoare mai vechi ce pălesc în amurg
Cu holde-nspicate ?
Pătrundă-le plin, zgomotind le-nvelească
Apele-n veci clătinate !
Plouă primar peste apa bălților
Cu noi împletiri și desfaceri.
E însăși viața ce-nvinge aici
Fără oprire și-ntoarcere.
E facerea lumii — în cercuri mici
De vârste dezbracă-te !
Și ascultă, ascultă cum lent dăltuiește,
Cum râde plângând și cum plânge râzând
Materia care lucrează, gândește,
Găsește și iar rătăcește gemând !
Soarele-n haos abia se zărește.
Sunt gânduri ce n-au mai rodit demult.
Cu pași de mistreți și cu sălcii cu iască,
Sunt ogoare mai vechi ce pălesc în amurg
Cu holde-nspicate ?
Pătrundă-le plin, zgomotind le-nvelească
Apele-n veci clătinate !
Aurel Rău
RăspundețiȘtergereMihai ȘORA
Și dau cu căciula de pământ când aud zicându-se „sculptorul sufletului românesc“!
Omul acesta nu a fost iubit de ai lui.
Și neiubit a plecat la cele veșnice.
Ai lui l-au batjocorit, i-au luat arta în derâdere: din prostie – că așa erau ei, grămadă –, nu din răutate.
Dacă n-ar fi fost la Paris, omul acesta ar fi murit de foame într-un cartier noroios din București, lângă pietrele lui ovale – căpățâni de copii, muze plinuțe și goale. Ar fi murit singur și fără lumânare, cu un boț rece de mămăligă într-un colț de cameră. Și încă mai apar demenți care l-ar dezgropa, i-ar pune oasele într-o cutie și i le-ar aduce în țară, înghesuindu-le în bagajul de cală.
Bună dimineața, oameni buni.
Astăzi este ziua lui Brâncuși.