Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub
plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preț în corabia vie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preț în corabia vie.
Să nu strigi cât e timp de visat pe sub
tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopții.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porții.
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopții.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porții.
Să nu pleci, ochii mei nu mai știu ce-i
cu ei;
Să-i împaci, cum știi tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.
Să-i împaci, cum știi tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.
Să nu strigi cât e timp de cules
trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospățul stelar amintiri
– Să nu uiți, să nu uiți să le dai trandafirii.
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospățul stelar amintiri
– Să nu uiți, să nu uiți să le dai trandafirii.
Să nu strigi, să nu pleci, să nu uiți să
trăiești
Tot ce crezi că-ți va fi de folos la nuntire.
Trandafirii sunt cei mai curați și firești
Vestitori că vom fi: tu mireasă, eu mire.
Tot ce crezi că-ți va fi de folos la nuntire.
Trandafirii sunt cei mai curați și firești
Vestitori că vom fi: tu mireasă, eu mire.
Să nu pleci cât e timp de rămas lânga
crini,
Cât e timp de trăit și de mers către viață.
Ca să poți curăța trandafirii de spini,
Nu uita să te speli cu iubire pe față!
Cât e timp de trăit și de mers către viață.
Ca să poți curăța trandafirii de spini,
Nu uita să te speli cu iubire pe față!
Cornel Armeanu
Cornel ARMEANU
RăspundețiȘtergereDe ani de zile te tot caut...
De ani de zile te tot caut,
Pierduta mea în arca vieţii,
Dar cum să mai înfrunt Pustia,
Când din altarul tinereţii
Mi-a mai rămas doar o scânteie
Din zâmbetu-ţi pe care-odată
Îl ascundeam ca pe-o icoană
În carnea mea înfrigurată?
De ani de zile te tot caut
Ca un flămând de diamante;
M-am întâlnit prin ani cu Venus,
Cu Callipoe şi cu Dante
Şi nimeni nu mi-a dat vreo ştire
Să fi trecut măcar în doară
Prin lumea lor, ca o cometă,
Sau ca o pasăre stelară.
De ani de zile te tot caut
Pe jumătate, pe de-a ’ntregul;
O, de-aş putea măcar o clipă
Misterul tainei să dezlegu-l,
M-aş reîntoarce lângă ţărmul
Iubirii mele interzise
De-atâţia ani, de-atâta viaţă
Şi alte legi încă nescrise!
Cornel Armeanu
RăspundețiȘtergereUltima călătorie
prieteni în curând voi pleca
în ultima călătorie nu vă faceţi griji
mi-am pregătit bagajele atâtea cât le am
în urma mea va rămâne
poteca peste care veţi călca uneori
dacă se va-ntâmpla să fie prea aspră
nu-i vina mea că n-am putut
să smulg dintre pietre iarba fiarelor
de-aceea vă rog să călcaţi cu grijă
pietrele mele nu le striviţi au plâns destul
iar dacă veţi putea să smulgeţi iarba fiarelor
s-ar putea să crească ’n locul lor o floare
de-aceea vă rog vreau să vă spun
nu există bucurie mai mare
decât să fi fost călătorul prin timp
cu sacul de cuvinte în spate
preaplin de lumină şi-atât de vânat
de nălucile migratoare
ce-mi otrăveau sângele
dar toate au trecut...
în urma mea va rămâne poteca
şi-o umbră sub care veţi visa frumos
vă mulţumesc prieteni
Cornel ARMEANU
RăspundețiȘtergereUltima ninsoare
Mâine când va ninge, să nu mai m-aştepţi,
Mă voiu pierde-n somnul sănilor de gheaţă.
Vor veni la tine pictori şi poeţi,
Să le pui pe masă cartea mea de ceaţă.
Vor veni, desigur, mai apoi şi alţi
Curioşi la uşa aşteptării tale.
Să-i primeşti în casă într-o zi de marţi,
Vin din cel mai negru toarnă-le-n pocale.
Candelabrul fie mult mai luminos,
Vor veni la tine pelerini o mie.
Să le spui c-azi-noapte ai visat frumos,
Dar nimic din cartea închinată ţie.
Mâine când va ninge, să priveşti pe geam
Cum îşi cerne viaţa ultima ninsoare!
Eu mai am, iubito, de parcurs, mai am
Un troian şi încă un hotar de sare.
Cornel ARMEANU
RăspundețiȘtergerePe sub frunte, frigul...
Se grăbeşte ziua, noaptea-i pe aproape,
Ninge-n mine timpul ca-ntr-un giulgi pustiu.
Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Şanţuri de uitare. Câte sunt, nu ştiu.
Nu-s acoperişuri să-mi adăpostească
Umbra-mi care, iată, tot mai rece e!
Ochiul când renunţă să se mai trezească
Nu mai sunt reţete să îl vindece.
Pasărea luminii a zburat. Rămâne
Să-i păstrez eu cuibul până-n zori de zi,
Dar această noapte nu ştiu când apune
Şi nici lumânarea când se va topi.
Pe sub frunte, frigul a-nceput să-mi sape
Şanţuri de uitare. Câte sunt, nu ştiu.
Ziua e departe, noaptea e aproape
Şi mă tem că-n mine s-a făcut târziu.
Cornel ARMEANU
RăspundețiȘtergereZăpezile se vor topi în piuă
Iubito, în curând va fi zăpadă,
Va trebui să ne rugăm un pic,
Până din ceruri nu va fi să cadă
Fulgi argintii pe caii de la dric.
Ştiu, e-o prostie ce spun eu acuma
Şi nici n-aş vrea să te-nspăimânţi cumva.
Lăsând deoparte spaimele şi gluma,
Eu ştiu prea bine ce va mai urma.
De-acea zic, în cuibul nostru tainic
Va trebui s-aprindem focul sfânt.
Ci doar aşa prea Dumnezeul darnic
Ne va iubi cât suntem pe pământ.
Pe crucea mea, când se va face ziuă,
Va pâlpîi o candelă de dor.
Zăpezile se vor topi în piuă
Şi vor muri încet, pe limba lor.