amintirile
sunt oamenii care se îndepărtează
sunt oamenii care se îndepărtează
iar uneori se întorc
pe drumul lor înspre casă
pe drumul lor înspre casă
când nu-i așteaptă nimeni chipul lor
se pierde printre ani
se pierde ca praful
se pierde printre ani
se pierde ca praful
se înalță ei
cu frunzele uitate de copaci toamna
cu zăpezile scuturate de primăvară
cu râul ce curge în cer printre aburi
cu frunzele uitate de copaci toamna
cu zăpezile scuturate de primăvară
cu râul ce curge în cer printre aburi
de aceea te chem
de aceea-mi este atât de dor de tine
cum așterni patul
cum părul tău mă atinge
cum mâinile tale copilăroase
se joacă de-a oarba cu mine
cum așterni patul
cum părul tău mă atinge
cum mâinile tale copilăroase
se joacă de-a oarba cu mine
Atila Racz
blândețe
RăspundețiȘtergeremișc înspre tine cumințit de înserare
când linia de sub picioare
mușcă
n-are îndurare
ziua care a venit de nicăieri
aleargă printre casele prinse de stradă
oceanul respiră greu
se sparge ca larcrima de marginea
pleoapei
urmele se șterg
cu un val ce adună nisipul pe plajă
tu
ca un pescăruș
ațipit între aripi
întinerind cerul
mi te amintesc ieșind dintr-o copilă
într-un alt trup
ce-mi strivește gândul bărbăției
Atila Racz