Un poem pentru prieteni

Petruţ Pârvescu 

requiem

aş fi vrut să scriu un alt poem

dar nu am mâini nici picioare nici gură

scriu fără mine pentru voi aceia care mai sunteţi

şi nu aţi uitat încă

d e p e s t e t r e i z e c i d e a n i

ninge din nou în republica noastră bicefală

ninge frumos ninge bestial de la timişoara la bucureşti şi retur

de fiecare dată

în decembrie

iarna

VĂD

şi AUD prin perete

bile şi cuburi linii şi plane

gesturi arhitectonice ale unui peisaj demult inventat

şi nu mă dumiresc îndeajuns niciodată

doamne

îmi zic uneori

în patria mea fără frontiere

în nord-estul latinităţii noastre perverse

la porţile orientului pe bulevardul oricărei victorii

interminbile cozi ale suferinţei

i s t o r i a l o r n u e i s t o r i a n o a s t r ă

AUD

şi VĂD prin perete

urale chesoane baloane

sutiene ace gămălii parastase coroane multicolore de flori artificiale

la masa noastră cea de toate zilele cad mereu aceeaşi apostoli

gaura neagră a unui steag enorm fără mâini

de o parte şi de alta a dâmboviţei române

curge prin veac un râu liniştit

a venit

a trecut revoluţia şi cimitirele eroilor au rămas de veghe în lanul secerat

undeva departe

cruci albe de marmură pe o insulă de sânge pustie

ninge din nou ninge frumos în piaţa universităţii

şi de fiecare dată

în decembrie

iarna

macii înfloresc pe caldarâm !...

Trăistuța de colindat

fire vrăjite fire împreunate

în războaie de țesut nostalgia

în pântecul vostru de cânepă și lână

pomul vieții și roze senine răsună

pe la orașe și case

se adulmecă prinoase

ne dați ori nu ne dați

tot ce (nu) vă imaginați

daruri de inimă și minte

la covrigi fără gluten și la nuci multe

Dan Mircea Cipariu

14 decembrie 2021

Replică unui hoit care mă vrea mort

Știu c-o să mor, azi, mâine, mai încolo,
Dar și tu scârnăvie o să mori
Eu mor o dată, tu, născut ca hoit,
Cu moartea-n tine, mori de multe ori

Nu-mi meriți slova, replici nu ți-aș da,
Pseudonim de craniu fără dinți
Dacă pe mine doar m-ai înjura
Dar tu-mi înjuri morminte și părinți

Te-aș bate măr, dacă te-ai arăta
Dar te-ai născut cu alea două scoase
Și ce să rup din tine, vierme hâd,
Că viermii, anatomic, nu au oase

Mă-njuri, plătit, pesemne, de alt hoit
Spurcat mă-njuri, rugându-te să mor,
Și-mi iei la rând copiii, viața, scrisul,
Dar lighioană, tu n-ai cum să zbori
În șirurile de cerești cocori
Și chiar dacă eu mâine aș muri
Mai viu ca tine, cel rămas, voi fi

Lucian Avramescu

20 noiembrie 2018, Sângeru

Cum poți iubi o voce

Nicolae Turtureanu  

Poți s‑o iubești până la capătul cuvântului,

unde adoarme sunetul vântului.

 

Poți s‑o iubești în păduri și‑n altare,

pe catapetesme

cu moartea pre moarte îngălată‑n miresme.

 

Dar trebuie mai întâi s‑o întrupi.

Vocea e o haită de lupi

gonind căpriorul.

 

E gura flămândă și seceta care visează izvorul

tămăduirii.

Trebuie s‑o iei în brațe, s‑o mângâi, s‑o culci.

 

Vocea are picioarele atât de lungi

că nu vei putea la capătul ei să ajungi.

 

Are suflet și inimă

are țâțe

culcușite ca două mâțe

pe o perniță de aer.

 

Vocea‑i un caier

din care să tot torci! Niciodată nu se termină

întunericul din lumină,

lumina din întuneric.

 

Uneori năvălește bezmetic.

Îți spune bună dimineața!

Dar tot ea lasă ceața

peste oasele tale fragile

și‑ți mănâncă dulceața

ultimelor zile.

 

Se poate spune că Vocea e cam într‑o ureche.

Sau într‑un picior de lampă

veche.

 

Câteodată nici nu‑i Voce,

e doar o stampă

pe simeza unui alt veac.

 

Iarbă de leac

și durere atroce.

Voce.

 

(3.1.2021. Dimineața)

 

De ochii lumii

… niște ulii mereu la pîndă

au furat cutia milei

nimeni nu s-a întrebat de ce

te-au îmbrăcat frumos

mulți

nu te cunoșteau

nici Dumnezeu

nu mai văzuse atîta lume

să tragă de ea

pînă nu mai e

Eli Gîlcescu

2.12.21

Cât de frumoasă ești

... azi

într-o maramă de borangic

încinsă de dragoste

cânți

și glasul nu-ți tremură

de mânie

fruntea nu ți se încruntă

chiar dacă afară urlă viscolul

piciorele îți sângerează

iar fulgii de zăpadă joacă

în cadență

ești

una pentru toți

mai frumoasă ca ieri

 

Eli Gîlcescu

30.11.21 – 1.12. 21

Volta în timp

Andrei Maftei 

Te caut, cum te caut,

De ieri și de acum,

De mâine și poimâine,

Împovărat pe drum,

Sub farduri din zăpada

Căzută dintr-o stea

Ce vrea cu dinadins

Să nu mai fii a mea.

Nimicul se repetă,

Ne plouă pic cu pic,

Un ritual amnezic

Sfârșind într-un nimic...

Și ADN-ul sorții

Vibrează-n univers,

Încolăcind în stele

Același gol pervers.

Te caut iar iubito,

Pășind prin zodiac

Sub faldurile zării

Ca și acum un veac,

Și-același timp aprinde

Cu vechiul lui amnar,

Sub geana înserării,

Un ochi de felinar.

100Dorina Cioplea-Văduva, Ioana Manolache şi alţi 98

4 comentarii

4 distribuiri

Îmi place

Comentează

Distribuie