Aş călători fără întrerupere, aş pleca undeva departe,
Dar înapoi totul e surpat, iar înainte drum nu există. Stau în genunchi
Şi mă rog: primeşte-mă mamă în pântecul tău de pământ,
În casa ta de pământ, în cimitirul risipit pe deal, ca o livadă de cretă.
Aici, în marele oraş, nu mai sunt de folos nimănui; sunt
O pasăre neagră pe o creangă gri, sunt un obiect aruncat în pod,
Un ciot uitat în magazia de lemne. Se face seară şi marile
Bulevarde strălucesc, şi vitrinele dansează în mii de culori, şi turme
De adolescenţi invadează cluburile şi fast-foodurile. Ca un balon stratosferic
Oraşul pluteşte deasupra nopţii. Motocicliştii au ocupat străzile,
E ora când cel puternic îl loveşte pe cel slab, când gregarii îl batjocoresc
Pe cel singur. Aş putea să-mi iau spada, să-mi iau carabina,
Să-mi iau kalaşnikovul, să-mi iau mitraliera şi, ca omul-păianjen,
Aş face linişte. Dar ştiu că nu are rost,
Fiecare – în legea lui, fiecare – în forma lui trecătoare.
Simt că aici, în marele oraş,
Nu mai sunt de folos nimănui; sunt o pasăre neagră
Pe o creangă gri, sunt un obiect inutil aruncat in pod,
Sunt un ciot uitat în magazia de lemne.
