Aș pleca

Mircea Florin Şandru

©

Aş călători fără întrerupere, aş pleca undeva departe,

Dar înapoi totul e surpat, iar înainte drum nu există. Stau în genunchi

Şi mă rog: primeşte-mă mamă în pântecul tău de pământ,

În casa ta de pământ, în cimitirul risipit pe deal, ca o livadă de cretă.

Aici, în marele oraş, nu mai sunt de folos nimănui; sunt

O pasăre neagră pe o creangă gri, sunt un obiect aruncat în pod,

Un ciot uitat în magazia de lemne. Se face seară şi marile

Bulevarde strălucesc, şi vitrinele dansează în mii de culori, şi turme

De adolescenţi invadează cluburile şi fast-foodurile. Ca un balon stratosferic

Oraşul pluteşte deasupra nopţii. Motocicliştii au ocupat străzile,

E ora când cel puternic îl loveşte pe cel slab, când gregarii îl batjocoresc

Pe cel singur. Aş putea să-mi iau spada, să-mi iau carabina,

Să-mi iau kalaşnikovul, să-mi iau mitraliera şi, ca omul-păianjen,

Aş face linişte. Dar ştiu că nu are rost,

Fiecare – în legea lui, fiecare – în forma lui trecătoare.

Simt că aici, în marele oraş,

Nu mai sunt de folos nimănui; sunt o pasăre neagră

Pe o creangă gri, sunt un obiect inutil aruncat in pod,

Sunt un ciot uitat în magazia de lemne.