A venit vremea să intru în glasul acesta
să-l scol din strămoşi cu tot cu istorie
să-l trag din uitare în bătaie de clopot –
din răbdarea lui
să-şi dea doctoratul preşedinţii de state.
Nu mai semnez nici un tratat cu orânduirea de azi.
Fără cai și merinde, fără steag și ostași,
a venit vremea să iau singur cu-asalt
Crucea Golgotei.
Victor Munteanu
Ce s-a întâmplat cu tine, iubita mea,
ce suferinţă tăcută te străbate, tu, ţara mea
plină de zăcăminte ascunse sub gratii de lumini
şi promisiuni?
Cine te mai strânge în braţe, iubita mea,
cine îţi mai fură trecutul, cine îţi hotărăşte viitorul:
nunta, botezul, înmormântare – tu, ţara mea,
tu, iubita mea jucată la zaruri, cântărită din priviri
şi, până la urmă, uitată de toţi
într-un manual
scris pe un colţ de masă în cea mai cruntă beţie a
istoriei?
De ce eşti tu, iubita mea, mamă şi curvă cu toţi străinii
care te-au amăgit, care te-au smintit?
Tu, iubito, tu, patria mea
scuipată printre dinţii unei străine vorbiri,
mă recunoşti?
Vin către tine, vorbesc despre tine
cu toţi munţii, cu toate apele, cu toţi morţii
războaielor mondiale
care îmi atârnă la gât şiraguri de cruci,
cu toate mănăstirile spânzurând pe dealuri înmiresmate de
morţi.
Ce s-a întâmplat cu tine, iubita mea, ţara mea.
patria mea tăcută şi iertătoare şi răbdătoare?
De ce nu-ţi mai sărut pământul în aceeaşi limbă
cântată de cei vechi la ospeţe?
https://www.clujulcultural.ro/poemul-saptamanii-viii-iubita-mea-patria-mea-de-traian-t-cosovei/
