Ceea ce rămîne sfîșietor după toate plecările mîndria de
a fi întreg, tîrziu cînd nu mai ești aproape nimic
poetul – nodurile unui nuc bătrîn în care se sparg cuțitele de argint ale
grabei
poetul – nu se mai zăresc din tine
decît urmele lăsate de ceilalți
una dintre ele
(dar trebuie să te apropii mult, altfel nu vezi nimic)
are forma unei aripi de vultur
o urmă
poate o rană
munca unei dureri prelungite.
Și numai ironia
cu nările blînde și subțiri ca hîrtia de biblie
suflîndu-ți în palmă
și numai nobila, numai înalta arteră aortă curbîndu-se în bezna trupului ca o
superba cîrjă de episcop.
Se afișează postările cu eticheta Dan Andrei Constantinescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dan Andrei Constantinescu. Afișați toate postările
februarie 07, 2022
Ceea ce rămîne
Abonați-vă la:
Postări (Atom)