să nu ne ferim de precizie!, într-o eflorescență de direcții,
după cum nu poți da muie la tot cartierul, după eroismul
nătîng al unei odrasle de prefect de la sud – cu vreo
zece ani înainte de începutul erei noastre. Nu, nu era
creștină, cețoasă și întunecată, ci mai degrabă una
așezată sub semnul blîndeții solare dintr-un
subcontinent scăldat pe de-a-ntregul de apele unui
nevăzut ocean, poate cîndva voi străbate valurile sale…
Vîntul poate duce acele păpădiei oriunde, aidoma
praful galben al teilor care colorează aerul fierbinte –
niciodată Kavafis și Ungaretti n-au fost mai expansivi
cum erau azi după-amiază, cînd îmi vegheau pașii…
Poate și icrele se-mprăștie în apa acelui ocean nevăzut
și norii lăptoși le acoperă, le trasmută în milioane
de peștii argintii zvîcnind ca săgețile din arcuri!
Dar nu poți pulveriza sentimentul acela, sistem de mă, poate unic,
într-o mulțime explozivă de direcții – ce trece de unu
este atras magnetic spre punctul zero, care e un absolut –
da, zero absolut, indiferent de sistemul de măsură!
Liviu Antonesei
14 Iunie 2019, în Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu