Ce zgomot făceau pasărea şi ploaia!
În geam, în mâini, cerul mare spărgea!
Am supt covorul, rufele şi ce mai rămânea -
Noi amândoi umpleam toată odaia.
Am supt covorul, rufele şi ce mai rămânea -
Noi amândoi umpleam toată odaia.
Noi amândoi. Era vânt. Nu era.
(Cine ţine minte? Cine vrea să mintă?)
Strâns ne-am ţinut ca un om în oglindă,
Unul în abruptul frig al altuia.
(Cine ţine minte? Cine vrea să mintă?)
Strâns ne-am ţinut ca un om în oglindă,
Unul în abruptul frig al altuia.
Mai plouă şi acum – auzi? – în grup de
munţi.
(Brazi de apă neagră, coifuri de burgunzi)
Pasărea asurzitoare, ciocul de tablă
Crestează pe stâncă fosila ei slabă.
(Brazi de apă neagră, coifuri de burgunzi)
Pasărea asurzitoare, ciocul de tablă
Crestează pe stâncă fosila ei slabă.
Unde suntem acum? În gaura frunţii?
Fără noi doi, înnebunesc munţii!
Fără noi doi, înnebunesc munţii!
Nina Cassian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu