Tristețe albă

De câte ori te-am regăsit în seri
Plecată către altă depărtare,
Dorit-ai să te chem, apoi să-mi ceri
Un albatros ce zboară peste mare

Tristeţe albă lasă-mă să mor
Că nu mai pot să te rechem vreodată;
Departe m-ai ţinut de-al tău amor
Şi se deşiră al meu ghem... O dată

Mai treci pe strada mea să mă revezi
Că, nu mai pot să zbor, de astă vară
Şi cânturile toate din livezi
Plecat-au de la noi în altă ţară

Revino să întrebi de ce trăiesc
Sub zodia acestei lumi nebune,
Să mă aduni din viaţa mea, firesc
În suflet doar lumina să se-adune.

Mă iartă, deci, de ţi-am greşit şi ieri
Şi lasă-mă cu dorul meu să caut
Acel Destin ducând la Învieri
Apoi să te întorci, să cânţi din flaut.

Am fost şi sunt un tei ce şi-a dorit
În jurul său o aură de soare;
Dar ştiu: un gând al meu neprihănit
Definitiv te va întoarce... Oare?! ...

George Tei