Izvorul

Izvorului asemeni sunt și eu
Cutremurat sub stelele de vară
Cu cât e cerul mai fără de vânt
Cu-atât lăuntrurile mele se-nfioară

Nu dinafară-i zvon ce mă frământă
Nici din adâncuri nici de sus
O umbră s-a desprins din slavă
Icoana ei în mine a apus

Din ce în ce sunt cercuri mai adânci
Și mai departe horele pe ape
S-a deșteptat în mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde și încape.

Ioan Alexandru

Singur, singur

Pornim. Nu este nici drum nici întoarcere
nimic în afară de noi acolo unde tu sau eu
ne vom agăța de piatra limpede
a unui chiot.
Furtuni trec pe lângă noi
în rochii largi
ele știu să danseze, știu să iubească.

Râuri asasinate așteaptă
râuri cu gaura adâncă
a lunei în gât
ne privesc ne cheamă

Apropie-te salută
sub pământuri alte planete
și sângele istovit
căzut cu fruntea pe braț.

Dar deodată sunt singur. Nu-i nimeni
să-mi scoată vorba din gură ca un căluș
În jur stăruiesc oameni noi abur foarte frumos
Singurătatea în auz ca o pasăre.

Întind mâinile și totul dispare.
Au fost vedenii?

Pornim pornim cu durerea noastră mărită ca-n fața unei lupe

și iarăși nu era nimeni
nici corăbieri
nici vânturi
nici anotimpul ca un tunel plin încă
de fumul vacanțelor din 1933.

Virgil Carianopol

Sunt spiritul adâncurilor

Eu sunt spiritul adâncurilor,
trăiesc în altă lume decât voi,
în lumea alcoolurilor tari,
acolo unde numai frunzele
amăgitoarei neputinţi sunt veştede.

din când în când
mă urc în lumea voastră
în nopţi grozav de liniştite şi senine,
şi-atunci
aprind mari focuri
şi
zămislesc comori
umilindu-vă
pe cei ce mă-nţelegeţi.

apoi cobor prin hrube trudnice
în apa luminoasă, minunată.

sunt spiritul adâncurilor,
trăiesc în altă lume decât voi.

Nicolae Labiș

* * *

E fără vină lacrima iubirii –
În ochii tăi îmi pare vinovată!
Mă umilesc cu floarea trandafirii,
Dar cred în ei, în tine niciodată!

În jurul tău țărâna-i preacurată,
Văzduhul soarbe patima privirii,
Dar mă-ndoiesc că ești ingenuncheată
La rădăcina crucii cu martirii!

Cum stau acum cu ciutura fântânii
Și o scufund în noaptea care vine,
Mă umilesc cu floarea chiar și crinii,

Deși mi-au întărit credința-n tine!
Ingenuncheri și lacrimi cristaline
Nu-s îndeajuns la vămile luminii!

Teodor Laurean

Mâini îndestulătoare

lângă tine
e cum ai picta punctul
din interior,
e cum m-aș scoate dar aș
și rămâne
să te iubesc întreg,
întreagă,
punctul meu din al tău
are mâini îndestulătoare
ca să rostogolească seara

Alexandru Petria

Vechea capcană

Dăinuie amintirea unei poveşti

păstrate din iarna trecută

aşa cum alţii au păstrat iubirea

sau o anumită cenuşă sacră

dăinuie amintirea unei poveşti

şi amintirea unei viziuni

de o coincidenţă memorabilă

a cuiva care caută sau este căutat

a cuiva căutat sau care a căutat.

Vechea capcană a dragostei

cu răutăţile-i oportune

uriaşii copaci fără frunze

vinul călduţ şi candoarea.

Coincidenţele dragostei

cu absurdele-i vechi capcane

pe care nimeni nu le mai crede şi totuşi

nimeni nu încetează să le creadă.

Omar Lara

Traducerea Lavinia Similaru

Privesc această seară pe care am pierdut-o

Privesc această seară pe care am pierdut-o,
această seară pură şi strălucitoare,
în care nu mai pot locui.
Dar dintr-odată, pe neştiute,
m-a ajuns respiraţia ei delirantă.
Şi m-am văzut alergând peste câmpia
plină de margarete din Imperial
pe sub plopi şi eucalipţi.
Privesc aceasă seară pe care am pierdut-o,
când furam fructe din grădinile vecinilor,
aruncam cu pietre în cer
sau ne culcam în grâul înfrăţit.

Şi era o seară ca aceasta.

Omar Lara 

Antologie © Mircea Florin Șandru