Doamne, dacă-mi ești prieten

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

Spiridon Popescu

De Holocaust, celor rămași fără părinți

Învăț cum să dorm din nou, să iubesc

coborârea, nu tot urcare este?

să stai întins aici, să te ridici.

spre vârful unde somnul rătăcește.

Și când ploile reci

se infiltrează în toate mă întreb unde ești tu,

tată, dacă ești undeva dormi, te cunoaște? ea

ziua?

Ce nopți cu vise umplu trezirea

iar apoi îngrijorarea se înrăutățește cu

întunericul, lumina oarbă se scurge

prin podele...

stau treaz, e devreme, aștept ca ea să răsară

dinspre est. Pământul are morții lui la vest.

stau stingherit, frate soare,

mamă luna, tatăl pe care nu-l pot găsi

deși undeva încă mai strălucește.

Adrian Grauenfels