Lumină calmă, dulce, alunecând pe ziduri,
Şi tu la fereastra întredeschisă
Îţi văd doar jumătate de chip şi doar un ochi
Care mă priveşte. Îţi fac semn cu mâna,
Iar tu clatini perdeaua, ca o velă uşoară,
În semn de recunoaştere, ca şi cum
Pe marea verde ne-am fi întâlnit din întâmplare.
Credeam că nu exişti,
Credeam că nu vei mai veni niciodată,
Eram pregătit pentru o deplină singurătate,
Mă îndreptam spre piscul alb al tăcerii definitive,
Mă îndreptam spre moarte.
Dar tu ai venit şi m-ai atins pe obraz
Cu mâna ta fumegândă
Am deschis ochii uimit şi am strigat.
Erai atât de aproape şi îmi vorbeai,
Şi am simţit că ai nevoie de mine.
Mircea Florin Şandru
RăspundețiȘtergereMINTE-MĂ FRUMOS
Ia-mă cu blândeţe, mângâie-mă, şopteşte-mi
Ce vreau să aud, minte-mă frumos,
Ai grijă în seara asta de mine.
Nu vezi că sunt fragil? Nu vezi că stau pe puntea
Dintre viaţă şi moarte? Sunt un fulg,
O păpădie, o filă de pergament
Roasă de timp. Nu vreau să-mi amintesc,
Nu vreau să-mi spui ce a fost bun, ce a fost rău,
Unde am greşit şi unde am ales bine.
Nu-mi spune adevărul. Suflarea lui rece
M-ar ucide într-o clipă. Mai bine
Povesteşte-mi viaţa aşa cum n-am trăit-o,
Mai bine apără-mă de mine însumi,
Încearcă să mă împaci cu tânărul de altădată,
Voi asculta împăcat toate invenţiile tale
Şi voi crede că, totuşi, am fost folositor
Deşi ştiu că nimeni n-a avut nevoie de mine.