Timpul ne ia ce am agonisit c-o mână:
Bucurii, tinereţe, iubiri – totul –
Şi cu cealaltă ne trage-n ţărână;
Ajunşi la capăt de drum, plătim ortul
Şi-n bezna cavoului umed şi mohorât
Se-nchide povestea zilelor noastre. Atât.
... Dar, din praf, din lut, unde m-a dus năpasta,
Domnul mă va înălţa în Paradis. Cred asta.
*** Versuri scrise în noaptea de dinaintea execuţiei,
găsite în Biblia lui la închisoarea Gate-house/ Westminster, Londra.
poezie de Walter Raleigh, traducere de Petru Dimofte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu