de Dylan Thomas
O străină veni
Să împartă cu mine odaia, neîntreagă la minte
O fată nebună ca păsările
Zăvorând noaptea porții cu brațul cu pana.
Strâmtorată-n patul labirintic
Ea amăgește casa nedeschisă cerurilor cu nori care pătrund,
Amăgindu-se că umblă prin odaia de groază
Nestingherită ca morții
Și cutreieră închipuitele oceane ale saloanelor de bărbați.
Veni posedată
Îngăduind amăgitoarea lumină prin peretele tare să treacă,
Posedată de ceruri
Și doarme în troaca îngustă și totuși umblă prin țărână
Și aiurează-n voie
Pe scândurile casei de nebuni roase de lacrimile mele fără de odihnă.
Și prins de lumină în brațele ei în sfârșit după-atâta amar
Putea-voi oare negreșit
Să-ndur viziunea dintâi care-a mistuit stelele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu