Plâns neplâns

 

El în lume se gândește acum la un lucru
la care nu se mai gândește nimeni în lume;
se gândește intens, cu dăruire, cu durere, cu sufletul
sfâșiat de ghearele spaimei, cu sângele-aprins de-o dragoste
de 
Altceva, cu gura uscată, neștiut de nimeni,
negândit de nimeni: și lucrul acela este.
Nu-l vezi, nu ți-l închipui, nu te poți sprijini de el,
și nici măcar nu i-ai putea bănui rostul: dar el este.
Fără semn este, curat ca arborele din sămânța
care nu va încolți niciodată; ca marele albuș
de dinainte de soare; ca apa visată de cel care
va muri de sete. 
Lucru de gând, alcătuit
cu dreaptă migală, în zgomotul asurzitor al bâlciului,
lucru de adâncă tăcere, cumpănit cu grijă,

într-o taină limpede (cea mai limpede poate), pecetluit
cu sigilii mereu schimbătoare, căci nu îngăduie semnul.
Vioara pură, îndelung meșteșugită,
din care nimeni nu va smulge vreodata un sunet.
Oglinda goală de chipuri.
Fruct pârguit de nimeni gustat, flacara
calmă a cărei căldură n-o va simți nimeni.
Trandafir cu ascunsă mireasmă.
Lucru în neștiutul căruia se răscumpără
făcutul și nefăcutul și desfăcutul;
și tot ceea ce cu vină sau fără vină încearcă să fie
și nu este decât deșertăciune sau goana după vânt
și pustiire de sine și orbire
și vorbire plină de moarte
și zădărnicie a bucuriei, zădărnicie a suferinței, plâns neplâns.

Matei Călinescu