Un poem publicat de mine acum cinci ani:
întotdeauna am crezut că drumurile nu duc nicăieri
că pietrele pe care calc au înţelesuri oarbe
că universul se recompune în fiecare dimineaţă
din cioburile universului de ieri
am crezut că metafizica e rodul unei înserări
sau al unui rest nenumit de omenesc şi de ireal
am crezut că visul pipăie imposibilul mai temeinic
decât gândirea trează golită de imperceptibilele noastre trăiri
întotdeauna am crezut că durerile
ne aparţin prea puţin
nouă celor care le îndurăm
şi că viaţa trece pe lângă noi
penumbră sensibilă
la tot ceea ce am negat cândva
vreodată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu