Sunt femeie,
corpul meu plutește de atîta timp,
deasupra apelor întinse, alb ca o lumină de lună,
impudică și tăcută.
Sunt o mamă nemiloasă.
care-și îmbrățișează copilul,
pînă la sufocare,
îl face iarăși una cu ea însăși,
ca altădată,
cînd burțile mari erau camere umbroase de odihnă,
erau încăperile bune dinspre stradă,
camerele vacanței veșnice,
fără durere, fără lacrimi,
erau locul acela unde nimeni nu se desparte de nimeni.
Sunt o femeie, adesea urîtă,
corpul meu era ieri o barcă de hîrtie
l-am aruncat în joacă pe suprafața acestei ape,
sperînd să mă ducă departe.
Azi sînt balena ucigașă,
adesea frumoasă,
care-și așteaptă pescarul.
corpul meu plutește de atîta timp,
deasupra apelor întinse, alb ca o lumină de lună,
impudică și tăcută.
Sunt o mamă nemiloasă.
care-și îmbrățișează copilul,
pînă la sufocare,
îl face iarăși una cu ea însăși,
ca altădată,
cînd burțile mari erau camere umbroase de odihnă,
erau încăperile bune dinspre stradă,
camerele vacanței veșnice,
fără durere, fără lacrimi,
erau locul acela unde nimeni nu se desparte de nimeni.
Sunt o femeie, adesea urîtă,
corpul meu era ieri o barcă de hîrtie
l-am aruncat în joacă pe suprafața acestei ape,
sperînd să mă ducă departe.
Azi sînt balena ucigașă,
adesea frumoasă,
care-și așteaptă pescarul.
Svetlana Cârstean
Cu tine e altceva.
RăspundețiȘtergereAltceva
Ceva ceva ceva
va fi
ce va fi.
Uită mîngîierile,
uită tot ce ţi-a plăcut
sau ce ţi-ar putea plăcea
păstrează durerea
ca pe o broşă
prinsă direct în carne.
Broşă cu o cornee oarbă
la mijloc.
Drept podoabă,
căci cu tine e altceva,
cu tine mereu a fost altceva.
Îţi aminteşti, Mamă, duminica aceea,
cînd amîndouă am mîncat porumbei
cu smîntînă
pe drumul de întoarcere
de la biserică?
De la 5 dimineaţa eram treze
şi nu ne durea nimic
şi carnea porumbeilor
se topea ca untul în gurile noastre.
Cu tine e altceva.
E altfel,
e invers,
e greu,
e insuficient,
cu tine farfuriile astea cu porumbei ar zbura
dacă ar avea aripi.
Nici o zi nu se poate compara cu aceea
în care mîncam amîndouă porumbei.
Dacă aş vinde undeva toate zilele vieţii mele
aceea ar costa cel mai mult.
Ceva ceva ceva
ce va fi
după aceea
după această masă
ce va fi după nu va mai egala vreodată
ce-a fost.
Îmi place broşa asta care nu vede în jur
am s-o port mereu aşa,
prinsă direct în carne.
Pe mine viaţa m-a interesat întotdeauna mai mult decît moartea şi pămîntul decît cerul.
Nu ca pe tine.
Am făcut multe,
mai ales am plecat
şi m-am întors de fiecare dată,
dar niciodată nu am făcut ca tine,
eu nu am murit de cîteva ori pe săptămînă,
lăsîndu-mă uşor pe spate şi închizînd ochii.
Cînd corpul tău nu mai mişcă, Mamă,
aerul se opreşte în loc
şi dacă e zi, zi va rămîne pentru totdeauna,
şi dacă noapte e,
noapte va rămîne mereu,
şi Tata pe prispă,
va rămîne cu mîinile-n aer,
de-a pururea desfăcînd
porumbul
bob cu bob.
Tu paralizezi lumea, Mamă,
nici o ştiinţă nu e mai tare ca tine,
atunci cînd mori.
Nu vrei mai bine să ne întoarcem în ziua cu porumbeii şi
să ne ascundem acolo
fericite amîndouă pentru totdeauna?
Cu mine e altceva cu mine poţi sta
mult şi bine.
Cu mine e invers.
Să nu te atingi de broşa mea
doare rău dac-o scoţi.
Svetlana Cârstean