***

De câteva ceasuri prin oraş
iubito ce singur
înfăşor firele de sânge ale unei privelişti
pe după înfrângeri
se întunecă
lumina ce galbenă
se târăşte pe ziduri printre crăpături
înghiţind materia
şi-n plin centru se decolorează
în blândeţea vitrinelor
cu replici între galben şi galbin
peste care năvăleşte
orizontală cheală grizonată
strada
în fond asta nu are nimic cu noi
prin odăi părul tău
ca o cuvertură uzată
ţi se prăvale pe umerii de un
covârşitor respect
şi eu spun
ah, corbii părului tău
iubito, ca un nud
par să învolbure totul
cu muzică lentă
clavirul spune o anecdotă
paharele şi prunele de plastic
pe masă
calmează tăcerea
nu plânge nu plânge ce naiba
e prima dimineaţă de şapte a anului.

Ion Monoran