Când sunt pândit de inevitabile ploi

zdrențele de lumină în care sunt îmbrăcat
pălesc rând pe rând de-a lungul unui drum înfundat
într-o pădure pierdută de maci carnivori

dinspre tine pândesc niște inevitabile ploi
și dinții de fier ai unui zeu mayaș
deghizat în femeia de nisip mișcător
care-mi patrulează nopțile călare pe-un monstru marin

ar trebui să mai spun câte ceva despre noi
sau despre țărmurile ciudate de onyx
unde sânii tăi amurgeau în mâinile mele
dar am uitat de prea multă vreme cuvintele
acestei povești devorate de târziul din trupuri

George Mihalcea