***

Gândind lumina care va să fie,
Te-am oglindit şi-ai tulburat privirea;
Mă viscolea cu rugul ei iubirea 
Şi nu credeam că mi se-ntâmplă mie!

Uimit şi mut, cum numai o statuie
Într-o clipită-şi vede amintirea,
Am înălţat cu sinele zidirea,
Cea pururea stăpână să te ţie!

Pluteam încrâncenat de erezie –
Simţeam că din prea mult mă lasă firea,
Că-i peste fire-atâta bucurie –

Eu, biet netot ce vrea dumnezeirea!
Să spulber vraja ce mi-a dat-o gândul?
Să-ndur mirajul ce-am poftit, purtându-l?

Teodor Laurean