Odată...

mi-am lăsat cuvintele la tine.

Să nu fie singure.
Să le îmbrăţişeze pe ale tale.
Să simt sărutul
şi zgomotul lor în mintea mea. Ai plecat
într-o noapte pustie de stele
şi n-am simţit atunci. Încă auzeam ecoul
lor,
al cuvintelor. Acum
nimic
şi
nimic nu doare mai tare
decât tăcerea cuvintelor din tine.

Marius Iulian Zinca