te-am aşteptat, cu ochi de piatră de
pasăre de câine
cu ochi de om te-am privit
fără de fard te-am privit.
cum trece luna prin fazele lunii
cum trece frunza prin anotimpuri
cum creşte discul roşu la orizont
şi noaptea nopţii o leapădă
cu ochi de om te-am privit
fără de fard te-am privit.
cum trece luna prin fazele lunii
cum trece frunza prin anotimpuri
cum creşte discul roşu la orizont
şi noaptea nopţii o leapădă
cu ochii tăi în ochii mei am privit:
cum voi privi de-acum anotimpurile,
cum de acum privi-voi doar
piatra, arborii, Luna.
cum de acum privi-voi doar
piatra, arborii, Luna.
Mircea Florin Șandru, UMBRA RÂULUI PE CER (antologie de poezie românească)
Era din Calarasi si imi povestea ca trecea Dunarea inot, prin locuri periculoase, pe unde nici barbatii cei mai curajosi nu se incumetau sa treaca. N-am crezut-o. Si ca sa ma convinga, numai ca sa ma convinga, a spart cu pumnul (ne aflam pe strada) vitrina imensa a unei farmacii. Cioburile s-au revarsat pe trotuar cu un huruit asurzitor, s-a adunat lume, farmacistii au luat-o ostatica pe Gabriela, iar ea, cu mâna siroind de sânge, ma intreba obsesiv daca in sfârsit o cred.
RăspundețiȘtergereAsemenea gesturi ma speriau, nu le priveam cu superioritatea stupida a unui om „echilibrat“ si nici acum nu le privesc asa, dar pur si simplu ma simteam depasit de situatie. Gabriela nu era prietena, pe atunci, numai cu mine, ci si cu Doina Bujor, George Arion, Dorel Cristea si multi altii. Eu nu pot vorbi insa in numele lor, nu stiu cum si-o reprezentau ei, povestesc numai ce-a ramas in amintirea mea.
Tin minte ca o data, la Inviere, m-a obligat sa ma sui impreuna cu ea in clopotnita Mitropoliei ca sa auzim de aproape dangatul clopotelor. Si l-am auzit indeaproape: eu inspaimântat, cu degetele in urechi, convins ca o sa-mi plesneasca timpanele, ea extaziata, ca sub influenta unui drog. Alex. Ștefănescu
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere* * *
RăspundețiȘtergereCă uneori
luam chipul lui,
Că uneori, de departe,
când se gândea la mine
intram în forma umerilor
a coapselor lui,
Cu inima lui simţeam,
Pe el il iubeam.
Cu buzele lui sărutam
Gabriela Negreanu
Ştiu un drum
RăspundețiȘtergereŞtiu un drum pe unde se pleacă
într-o mare amiază
sunt suflete care-au învins moartea
pe aură le creşte pielea
caldă şi vie
ele trec, printre iluzii şi ploi, căutând
un idiom dispărut.
Gabriela Negreanu
La fel
Cine, cum şi-n ce fel
mai poate să-ameninţe?...
Am înţeles: sîntem la poarta
luminii.
Am înţeles: în afara mea
există exact atîta rău
cît este în mine.
Am înţeles: dar porţile
se deschid în lăuntru,
sensuri dau buzna din toate
direcţiile, iar în punctul acela
plăpînd
lumina se vede la fel:
paradisiacă, şi
ucigătoare.
Gabriela Negreanu
Atât de departe
Ca și cum am uitat
de ce am fost trimisă aici.
Carne refăcând în durere un drum
atât de departe de sine.
Și zadarnic chem moartea,
zadarnică-i stingerea.
Nu sunt strămoși, nu sunt prieteni
să înțeleagă
ce strigă un om, care moare
aici,
pe pământ.
din volumul
Gabriela Negreanu