Astăzi

amintirile
sunt oamenii care se îndepărtează

iar uneori se întorc
pe drumul lor înspre casă

când nu-i așteaptă nimeni chipul lor
se pierde printre ani
se pierde ca praful

se înalță ei
cu frunzele uitate de copaci toamna
cu zăpezile scuturate de primăvară
cu râul ce curge în cer printre aburi

de aceea te chem

de aceea-mi este atât de dor de tine
cum așterni patul
cum părul tău mă atinge
cum mâinile tale copilăroase
se joacă de-a oarba cu mine

Atila Racz

Între turle

Ca sa înving multa milă, care-i în noi și-n afara noastră

urc pe deal, vechiul castru. 
Ploaia măruntă,
imperceptibilă, caldă, îi face bine
metecului, în duminici.
Și sunt aici, între turle.
Vin și se duc valurile de vaer ale clopotelor
ori se lovesc încet de stânci. 
Ca un zeu în turnul gotic
domină totul — și spune ce tumult îl stârnise
ducându-și ritmurile mereu mai abrupt spre ideea crucii
retrasă în claruri — cu mult peste coifurile rotunde
de clopotniți venind din 
Asia prin 
Bizanț — zboruri
drepte
în nu știi unde. 
Blocat între veșnicii
deodată : a pietrei și-a omului
și-a bronzului, lung pătrunzi sensul
însingurat al plecării sau al întoarcerii, care sunt toate
de sus –

Aurel Rău

Mă încredințez universalei prefaceri

Plouă primar și letargic mereu 

Mă încredințez universalei prefaceri. 

Ca niște panglici albastre și verzi

(Cald te-nfășoară și-n ele te pierzi) 
Plouă primar peste apa bălților 
Cu noi împletiri și desfaceri.

E însăși viața ce-nvinge aici 
Fără oprire și-ntoarcere. 
E facerea lumii — în cercuri mici 
De vârste dezbracă-te !

Și ascultă, ascultă cum lent dăltuiește, 
Cum râde plângând și cum plânge râzând 
Materia care lucrează, gândește, 
Găsește și iar rătăcește gemând ! 
Soarele-n haos abia se zărește.

Sunt gânduri ce n-au mai rodit demult. 
Cu pași de mistreți și cu sălcii cu iască, 
Sunt ogoare mai vechi ce pălesc în amurg 
Cu holde-nspicate ?
Pătrundă-le plin, zgomotind le-nvelească 
Apele-n veci clătinate !

Aurel Rău

Ce am mai (re)citit în ultima vreme…

4.José Saramago, „Evanghelia după Isus Cristos”, Iași, Editura Polirom, 2012, 420 de pagini, traducere de Mioara Caragea

Romanul a fost publicat în 1991 și respectă întocmai stilul consacrat al lui Saramago; este scris folosindu-se doar punctul și virgula. Ca subiect, avem nașterea, copilăria și moartea lui Isus, toate prezentate cu detalii deloc canonice. Iosif, tatăl lui Isus, moare crucificat, după ce poartă permanent povara de a nu-și fi salvat decât fiul, atunci când se produce masacrul comandat de Irod împotriva copiilor din Betleem. Într-o conversație savuroasă cu Dumnezeu și Diavolul, pe mare, Isus află ca nașterea și crucificarea lui trebuie să servească unui singur scop: necesitatea lui Dumnezeu de a-și extinde supremația nu numai asupra poporului ales, ci și asupra întregii lumi. Maria din Magdala este, aici, iubita și amanta lui Isus, cel care, la un moment dat, încearcă din răsputeri să ducă o viață obișnuită, în locul celei pe care i-o destinase Dumnezeu. Pe cruce, în momentul morții, apare Dumnezeu, iar Isus, referindu-se la el, rostește cuvintele: „Oameni, iertați-l, pentru că nu știe ce-a făcut”. O carte scrisă cu inteligență, cu ironie pe alocuri. Naratorul iese frecvent din timpul poveștii pentru a anticipa sau pentru a comenta, în cheie modernă, anumite fapte. De aici, și  atmosfera bizară a textului; ai senzația că te afli în secolul XXI și o mână nevăzută îl trage pe Isus din timpul său, aducându-l în contemporaneitate. Dumnezeu apare ca vindicativ, între el și diavol manifestându-se o relație de simbiotică interdependență. Stilul lui Saramago știrbește întru câtva dialogurile care, redate în mod clasic, ar fi avut, probabil, ceva mai multă savoare.

Nota mea: 9

Ovidiu IVANCU – Ce am mai (re)citit în ultima vreme…

Aproape de aproape

Aproape de aproape în rădăcina asta
ceva se străduie să redevină

iar noi rămânem să ne întrebăm dacă să trecem cu vederea blândeţea lui nimicitoare

urmează o rostogolire şi poate o zguduită claritate
care falsifică şi uită

atunci cu greu mai recunoaştem graţia electrică a vechilor bărbaţi
pe care îi văzusem mai demult cum îşi cărau cămăşile coclite
prin mlaştina care îi dogorea
şi se plantau cu braţele în cruce cu un condor pe fiecare umăr
bărbaţii care vroiau să moară şi îşi zdrobeau şi oasele ca mama mamei lor
şi ies în ploaie să-mi dezleg frânghia de care sunt legat

Gellu Naum

Amintirea Paradisului

Când eram mai tânar și la trup curat, 

într-o noapte, floarea mea, eu te-am visat.
înfloreai fără păcat într-un pom adevarat
când eram mai tânăr și la trup curat!

! nu știam că ești femeie – eu bărbat
lânga tine cu sfială m-am culcat
și dormind eu am visat, tu visând ai lacrimat
când eram mai tânăr și la trup curat!

! e pierdută noaptea aceea de acum,
carnea noastră doar mai știe-al ei parfum,
poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au,
și cad toate (mâine) putrede pe drum!

! fă-l să fie, Doamne Sfinte, numai om
pe acel care ne-a ispitit sub pom
și când pomul flori va da, fă să-i cadă carnea grea
cum cădea-va după cântec mâna mea!

Cezar Ivănescu 

Ninge cu dușmănie

Ninge cu duşmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele îngheţate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca şi cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârşească
Viaţa acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai ştiu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Şi ninge hidos,
Şi nu-mi vine-n minte
Decât să aştept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos.

Ana Blandiana

Orice om

Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un izvor de adâncă tristețe.

Orice om pe care l-am iubit și nu pot să-l mai iubesc,
înseamnă pentru mine un pas spre moarte.Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.
Voi, cei care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă
să nu mă ucideți.

Geo Bogza

Să nu pleci...

Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi, 

Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preț în corabia vie.

Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopții.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porții.

Să nu pleci, ochii mei nu mai știu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum știi tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.

Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospățul stelar amintiri
– Să nu uiți, să nu uiți să le dai trandafirii.

Să nu strigi, să nu pleci, să nu uiți să trăiești
Tot ce crezi că-ți va fi de folos la nuntire.
Trandafirii sunt cei mai curați și firești
Vestitori că vom fi: tu mireasă, eu mire.

Să nu pleci cât e timp de rămas lânga crini,
Cât e timp de trăit și de mers către viață.
Ca să poți curăța trandafirii de spini,
Nu uita să te speli cu iubire pe față!

Cornel Armeanu 

M-am cufundat în mine

M-am cufundat în mine la mare adâncime...
Afară doar un murmur filtrându-se se ţese.
Filtrat prin straturile dese.
Afară doar un murmur înăbuşit se ţese,
Însă aici răsună întreaga-mprejurime,
Mi-i ameţit auzul de-a vorbelor mulţime;
Şi-afară doar un murmur, ritmându-se, se ţese
Filtrat prin straturile dese.

Şedeţi în ascultare, prieteni preagrăbiţi.
Când ostenit şi palid mă voi ivi afară
În lumea cunoscută şi-n raza cea solară,
Voi fi uitat acestea pe care le-auziţi...
Şedeţi în ascultare, prieteni preagrăbiţi –
Când ostenit şi palid mă voi ivi afară
Vă voi ruga să îmi reamintiţi.

Intimele-mi spirale trudindu-mă le sui,
Cu oarbă lăcomie mă cercetez pe mine,
Şi vă aud şi vouă tot sufletu-mi descui
Şi sunt aici ca să vă ştiu mai bine.
Dar un popor de umbre se zbuciumă în pripă
Neliniştit aleargă în clocotire grea.
Încerc din răsputere să le opresc o clipă
Şi pace să aşez în lumea mea.

Nicolae LABIȘ

Ceas

Tîrziu, pe la ceasul amărăciunii, cînd am

văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că pînă la tine înţelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte-am ieşit.

Crezusem, vai, cu tărie
că niciodată sfîrşit nu va fi.
Ţi-am spus uneori: ia sfatul vestalelor
dacă flacăra vrei s-o-ntreţii.
Ţi-am zis alte dăţi: vezi tu jeraticul,
truda în vatră?
Din fumul albastru ce iese
Mereu cerul se ţese.

Bănuiesc că ai stat încă mult timp la
masă, în jale
cu capul în mîini,
cu privirea pierdută-n ocoalele tale de vis.
Bănuiesc că nici astăzi nu-ţi este uşor
în cetatea cu punţile trase.
Pentru ca vinul lăsat, printre cele rămase,
nimeni să-l bea,
toarnă cenuşă-n ulcior.

Lucian Blaga

Ziua trandafirului

Gândurile mele…
încărcate…
îţi scormonesc
în noapte cu
gesturi alunecate
din priviri.
Gene nelipite
sădesc dorinţe
udate
în roua
aşteptărilor.
Respiraţii înnăbuşite
încălzesc rădăcini
născute
între suflete
vibrante!

Plutesc dureros
în mijlocul
câmpului de flori,
cu Maci
atingându-mi
aripi de vise…
apoi, mă ghemuiesc
pe contur de
cuvinte
cu jumătăţi de sens
chemând tandru
înţelesuri dăruite.
Când zbor
de lumină pătrunde
în suflet,
pe pântec îţi răsar
petale de trandafir.

Printre stropi
de rouă
şoapte aleargă
să zvânte
petale de dor.
Cuvintele
se strâng şi ţes
uimire,
azi s-a născut,
e ziua lui,
e Ziua Trandafirului!

Adrian Manea

http://adrianmanea.ro/

Față în față

Iubito,
răpeşte-mi noţiunea timpului, şi
lasă-mă să rătăcesc, la braţ,
c-un dor prin ochii tăi…
Îneacă-mi focul veşnic
ce mă arde,
cu lacrimile tale, şi
arată-mi drumul spre retină,
să ardem amândoi în vâlvătăi!…

Iubitule,
sărută-mi mâna odioasă, şi
lasă-mă să-ţi dau să bei, amarul tot,
ce tandră de adio ţi l-am pregătit…
Priveşte-ţi umbra toată
căzută-n agonie,
ce se topeşte printre lacrimile mele, şi
oare ai putea să-mi ierţi
păcatul săvârşit!…

Adrian Manea

http://adrianmanea.ro/

Când ai ce să-ți amintești

Ca un cal alb

Ca un cal alb tolănit în zăpadă, așa arată dragostea mea. Nechez cu disperare-n în noapte și mă transform încet… Ce vremuri de soi odinioară, pe când trăgeam la trăsura lui Dumnezeu! Mă înșeuai cu grija ta și-ți purtam nesomnul până departe… Ce bine știu iubirile să moară! Ce mari ninsori se pregătesc să cadă! Ce frig e-aici și-i altcumva… Nici nu-s departe, doar ascult plângând tăcerea ta… E grav, doar mă transform… într-un lup alb înzăpezit, urlând dragostea mea

Paul Arva

Sărutul, o carte în dar, 2015