Mă privesc uneori în oglindă
pentru ca să mai fie cineva în această casă
ce o urăsc de atâta vreme
încât nu mai pot trăi fără ea.
Conştiinţa de sine este în cele din urmă
o stare extrem de confortabilă – un somn greu.
Ea nu poate semăna decât cu amintirile
despre lichidul meu amniotic
pe care le numeam mai demult într-o artă poetică
sau morţii,
ce a spart oglinda
pe care de atâta vreme scriu acest poem
încât el nu mai poate trăi fără mine...
Cu ochii îngroziţi
privesc degradarea
- carne albă a peştelui şi a pâinii apără-mă!
Mă mişc printre tăceri şi morminte.
Aici – felul în care am împietrit şi eu
într-un noiembrie greu, prietene.
Alături – o masă de carne putredă.
Să-ţi imaginezi despărţirea de patrie
când singură dimineaţa stai în faţa paginii.
Auzi scrâşnetul
şi maşinăria începe să meargă: poeme
despre ceea ce aş fi putut deveni
dacă bâlciul de dincolo de fereastră
ar fi avut ritmul inimii mele.
Poeme despre partizanii din munţii sufletului.
Poeme de dragoste ca şopârlele cu coada tăiată.
Poeme despre gunoaie.
Poeme cu ochi umezi de câine.
Poeme despre prietenii dispăruţi sau pierduţi.
Poeme despre acizii sulfurici din minte,
vomitatul harnic şi sila, frumuseţea pierdută,
sărăcia, orbirea şi frica.
Şi cum mai huruie maşinăria asta, mamă,
cum mai huruie...
Să-ţi imaginezi despărţirea de patrie
(10 febr. 1956 – 31 mart. 2003)
