zi de pace
Mâine sigur va fi ziua de pus bulion, drept care
Toţi sicilienii şi-au luat concediu, eu însumi avui grijă să-mi plătesc
Şi ultima datorie
Greierimea – o pompă imensă şi complicată şi o muzică suavă
Făcând să funcţioneze maşinăria dolentă saturată de sare
Iar muştele de bucătărie ca nesimţitele, acum şi înmulţite, se plimbă
Pe fereastră încolo-încoace
Ci mâine, ah mâine, va sosi Brumaru să se inspire
Mâine sigur va fi ziua de pace
ultimul timp
Eu unul sunt sătul ca de mere pădureţe de stilou de stil de boul de mine
De neliniştea de seară de izvorul înroşit
De porumbelul care se luptă ca un boxer pentru un loc mai bun în ring
Doar când nu mă vede prin preajmă
Chiar şi de arta răbdării mele neluată de zei sub protecţia nebuniei
Ce-ar fi să mă liniştesc
Să nu mă mai ţin scai de mine cu toată înduioşarea animalică
Şi cu graba unui călău fără zile libere
Să nu mă mai întrebe când unul când altul ce e cu mine
În ultimul timp
Să zic şi eu ca tata: nu e nimic şi asta e – ultimul timp
ea vine sigur din somn
Ea vine sigur din somn si poate din vis scâncind şi
Vrea să mă îmbrăţişeze şi uite cum mă feresc pretextând
Că vreau numaidecât să găsesc ultimul şi primul volum
Din omul fără însuşiri
Că uite s-a răcit vara s-a dus cum Profesorul Însuşi odată ne-a spus
Că semnele toamnei: cerul ploaia lumina veştile triste
Împotriva cărora nu te poţi apăra
Că stricarea gurii a inimii a cărnii
Că sângele înceţoşat
Mai bine să-mi trimită ea întrebări pentru a răspunde la ele
Şi repede dacă se poate
Dar ea vine trece uită de-mbrăţişare şi nici nu se mai uită-napoi
Cum stau încă aici precum câinele-acela din Negreşti-Oaş
Ale cărui picioare de dinapoi fuseseră nu ştiu cum nu ştiu când retezate
Târându-se acum ca un cerşetor de speţă umană spre uşa cofetăriei
Încurcându-se definitiv printre picioarele Consumatorilor
limbaj de păpuşi
Tocmai mă întorc din Satu Natal unde am luat premiu
Pentru avantajele insomniei
Şi-am râs la jocuri de cuvinte la mese lungi până spre dimineaţă
Acum vorbesc cu mine cum zice într-un loc Sfântupavel: da-da şi nu-nu
Dar tot un limbaj de păpuşi îmi iese
Ascult muzici de tot felul şi nu bag de seamă
Cine a mai plecat de lângă piane
Tot mai ţicnit şi eu ca porumbeii Denisei despre care mopete
Spunea-n testament: nu-nu
Iar alergătorii din Tibet tocmai levitează deasupra tarabei mele
Doldora de insignifianţe
o undă roz
Vărul meu Ion s-a dus a intrat într-un rezervor gol a dat să sudeze
fisura
Explozia l-a-mbrăţişat şi-n cadrul următor suntem în ţintirimul din
Imbuz
Lăcrimăm aruncăm bruji peste copârşeu şi nu cunoaştem pe nimeni
Am pierdut uliţa stâna lunci cu mormoloci cânepişti
Pistruii încă neruşinaţi pe o faţă de fetiţă şi totuşi
Ne ţine laolaltă o undă roz ca o beteală tremurătoare
Întotdeauna m-am trezit în acelaşi trib unde nimeni nu merge la
culcare
de bunăvoie
Continuă certuri vechi bărcile s-au învechit iau apă şi
Undeva în mal stă tatăl nostru luând pe rând toate asemănările noastre
totul între ghilimele
Fiecare cunoaşte un fel de spaimă cenuşie pentru că oamenii trebuie
Să fie săraci la întoarcere şi Urşanabi ne iese înainte ne abordează
personal
Începe să se jeluiască scâncind
Că de ce obrajii tăi sunt scofâlciţi şi faţa ta e trasă că
De ce e aşa de îndurerată inima ta chipul tău trist că
De ce atâtea ofuri în pieptul tău că faţa ta-i
Un drumeţ ce vine de departe
Că de frig şi de arşiţă e arsă faţa ta ca într-o căutare de comori tu
Rătăceşti prin stepă şi translatorul de lângă noi fără să arate
Devine tot mai mânios văzând că tot ce spunem e deja spus şi tradus
Niciodată n-aţi ştiut ce e poezia
Acum o aşteptaţi ca pe o iubită de la puşcărie şi uite
Ea chiar vine şi e o babă ştirbă molfăind moartea noastră unanimă
Ioan Moldovan
