Înduioşat ca după somnul de dup-amiază
Îl vorbesc de bine pe Dumnezeu
Trec printre dragi ticăloşi printre legăturile murdare dintre cuvinte
uitându-mă fără saţiu înapoi,
să văd cât am lucrat înainte
Abia noaptea târziu ies sub lună şi aduc apă şi beau şi ascult
torsul depănatul tot zgomotul ritmul fonic în locul sensurilor
din vremea Însemnărilor letale
Pe-un picior de iad
Iată că decad
Trei turme de turme
Şi nu lasă urme
Un glob de fum, o frază lungă înţeleaptă făcută ghem
Atât a rămas din livadă
Pomii înfloriţi i-a nins cine? cerul, răul, anapoda?
Neputincios privesc acum
înfricoşat şi laş
Să stai, să delirezi
până în zori în searbăda pustie
pe care o scrie
doar mâna păscută de iezi
din vremea Însemnărilor letale
Nu mai am nicio pajişte în cap şi în sânge
În schimb, marea din vecinătate are goluri în sine şi plânge
Aştept să fiu schimbat cu un biet om norocos
ori un negustor matinal la uşa cortului
ori un corturar tribal nervos tuşind de mama focului
zdrobind în butoiul de tablă fructele crude
Până se scutură pânzele de pe creier lucrează Trepidaţia
Nici azi nu voi avea real la discreţie
Nici azi nu voi recunoaşte nimic dintre cele de pe tarabe
Rododendronul din creier s-a plictisit să se umfle de frunze
Mimul alocat se priveşte-n oglindă şi-şi este sieşi
până peste cap
În buzunarele sale şi în sertare cocoloaşe de bismut
Aici fiecare clipeşte cu ochii altui nebun din pavilioanele repulsiei
Tâmpă şi feroce unduieşte iarba nouă
Toate acestea pentru a atinge marginea unei rugăciuni
Ioan Moldovan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu