de florian silișteanu
Era de vină geamul spart
trecea prin crăpătura strâmtă frigul dintre noi
se pregătea de nuntă
Cădeau din cer și se topeau pe rând
nu stele ci nori cu aripi fără păsări
niște oglinzi postum
zburând
Se clătina orașul tău ca la cutremur
pe scară Dumnezeu șoptea în legea lui spre sfinți
să nu se- aplece în afară
Apoi
e liniște
poetul nu mai scrie
tocmește îngeri cu simbrie
un dumicat la prânz și rugăciuni
călcând peste cărbuni
și trenul se oprește
în fața lui pe șine
stătea lungit
...aproape viu un mărăcine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu